Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dacă va fi menținut contractul cu Gazprom, vom avea o formulă mai avantajoasă a prețului la gaze - declarație

10 aug. 2022,, 14:00   Economie
2898 0

În cazul în care contractul cu compania rusească „Gazprom” va fi menținut și nu întrerup livrările, începînd cu 1 octombrie Republica Moldova va avea o altă formulă de calcul al prețului la gaze. Aceasta este mult mai avantajoasă și, respectiv, prețul de achiziție a gazului ar trebui să scadă.

Dacă se va întîmplă, atunci și tarifele ar putea fi reevaluate. Declarațiile aparțin vicepremierului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.

„Conform contractului, ultimele două luni cînd avem asigurate volume, și noi avem asigurate în contract volume pentru septembrie și octombrie, cu două luni înainte de expirare, părțile, adică sau Moldovagaz, sau Gazprom pot discuta volumele pentru următoarele 12 luni. În cazul în care niciuna din părți nu vrea să schimbe aceste volume, se consideră că rămîn aceleași volume încă pentru un an. Deci, dacă pînă la 1 septembrie nicio parte și, din cîte cunosc, Moldovagaz nu a solicitat revederea volumelor, atunci aceste volume se vor transfera și pentru următoarele 12 luni, așa cum a fost anul trecut, de asta se spune despre termenul de 1 septembrie”, a declarat Andrei Spînu în emisiunii „Puncte de reflecție” de la „Vocea Basarabiei”.

Întrebat cît ar putea să ajungă tariful la gaze, vicepremierul a spus că este complicat de estimat acum. „Noi vorbim de componenta care este legată și de prețul gazului pe piață, urmează să vedem, dar dacă am compara cu iarna trecută, noi am avut prețul de achiziție a gazului de la 450 la 630 de dolari, deci ar fi un preț mult mai mic decît este acum”, a notat ministrul.

Referindu-se la ajustarea recentă a tarifelor, Andrei Spînu a declarat că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aplicat întocmai legea. Metodologia de calcul al tarifului prevede un calcul al prețului mediu de achiziție anual. Însă situația este una fără precedent și nu a mai existat în istorie o situație în care pe timp de vară să fie prețuri exagerat de mari.


„Gazprom a decis să reducă volumele de gaz pe care le livrează în unele țări din Europa. Asta a creat un anumit deficit de gaz, care a făcut ca prețul gazului să crească și nu are nimic cu formula din contract. Eu am spus de mai multe ori că formula care este în contract pe timp de vară este mai bună decît formula negociată de socialiști și guvernul Chicu anul trecut. Deci, noi avem o formulă mai bună. Dacă rămînea formula care a fost anul trecut, prețul de achiziție a gazului pentru luna aceasta trebuia să fie 1 800 de dolari”, a mai spus vicepremierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?