X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Cum să procesăm surplusul de materialele vitivinicole în Moldova?

13 oct. 2018,, 13:00   Economie
3250 1

Anul acesta a fost cultivată o recoltă mare de struguri de soiuri tehnice, care nu este pe deplin solicitată de vinării, iar strugurii de masă sub standard nu pot fi vînduți în stare proaspătă. Astfel, viticultorii cu sprijinul Ministerului Agriculturii și al Ministerului Economiei au apelat la producătorii de vinuri, pentru a procesa tot surplusul pentru materialele vitivinicole.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Luca, la o ședință comună a Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii s-a discutat cu vinificatorii despre distilarea de criză.

"Putem folosi spirtul din struguri pentru vinurile alcoolizate, dar noi nu producem și nu consumăm atît de multe vinuri alcoolizate ca înainte. Chiar și procentul de „Pastoral” este foarte mic. Totodată, în aceeași Rusie, au început să fie băute mai mult vinurile seci, vinurile demi-seci și demi-dulci, şinu cele alcoolizate. De aceea, pentru aceste produse nu există piețe de desfacere. Da, o cantitate nu foarte mare de alcool de struguri va fi folosită pentru a produce „Pastoral”, dar chiar și în acest sezon, anul 2018 este un an foarte bun pentru producerea acestui vin, deoarece strugurii au cîștigat mult în conținutul de zahăr, dar datorită volumelor mici acesta devine produs de nișă pe piaţă.Iată de ce vînzărila scară largă a spirtului din struguri pe această direcție nu vor fi. Însă acesta poate constitui o materie primă pentru brandy sau ar putea fi exportat în vrac.

Dar prețurile pentru distilatele de acest tip se situează la nivelul de 1,8-2 euro per litru de alcool absolut, ceea ce este foarte ieftin, chiar dacă strugurii sînt cumpăraţi cu 2 lei / kg. Din această cauză este mai profitabil să fie utilizat alcoolul din struguri pentru producția de brandy și acesta să fie îmbuteliat astfel încît valoarea adăugată să fie mai mare. Dar aceste fonduri vor fi înghețate pentru mult timp", a spus Vasile Luca.

Potrivit lui, singura întreprindere de stat care s-ar fi putut implica în acest proces este SA „Barza Albă”.


"Există două opțiuni. Prima, SA „Barza Albă” beneficiază de un împrumut preferențial pentru achiziționarea de materiale vinicole din struguri de masă și distilarea acestora. Apoi, distilatul va fi vîndut în vrac sau ca produs finit - brandy, iar din aceste mijloace va fi returnat creditul. Dar SA „Barza Albă” este scoasă în vînzare, astfel încît un împrumut suplimentar poate influența atractivitatea companiei pentru potențialii cumpărători. Aşa încît aceasta este o situație delicată", a adăugat Luca.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?