X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cum progresează negocierile cu privire la Acordul de liber schimb dintre Moldova și China?

19 sep. 2018,, 17:30   Economie
3211 0

Cea de-a treia rundă de negocieri pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză s-a încheiat cu succes.

Acest lucru a fost comunicat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii, menționînd că ea s-a desfășurat în perioada 17-19 septembrie, la Chișinău. Echipa de negociatori a Republicii Moldova a fost condusă de Secretarul de Stat în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale, Iuliana Drăgălin, relatează Noi.md.

În cadrul celei de-a treia rundă, negocierile s-au desfășurat constructiv și productiv, astfel încît părțile au avansat considerabil în privința textului legal al Acordului, iar drept rezultat mai mult de 70 la sută din textul legal a fost agreat.
De asemenea, majoritatea propunerilor înaintate de către echipa de negociatori a Republicii Moldova, pe parcursul rundelor precedente, au fost acceptate. Discuțiile s-au axat pe prevederile legale și instituționale, regulile de origine, măsurile sanitare și fitosanitare și barierele tehnice în calea comerțului.

Un element nou inclus în Acord se referă la capitolul investiții, fapt care va facilita atragerea investițiilor chinezești în sectoarele de ramură din economia Republicii Moldova.

Totodată, părțile au inițiat discuții pe marginea principiilor de acordare a concesiilor tarifare. Astfel, echipa de negociatori ai Republicii Moldova are drept scop protejarea producătorilor autohtoni și obținerea eliminării taxelor vamale pentru produsele potențiale de export, precum produse agricole, precum și unele produse industriale.


Cea de-a patra rundă de negocieri se va desfășura în luna noiembrie la Beijing. În final, reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii au invitat partea chineză să participe la Moldova Business Week, care va avea loc la sfîrșitul lunii noiembrie, în Republica Moldova. Conform datelor Ministerului, în țara noastră activează 85 de companii cu capital chinezesc, iar capitalul investit în primele șase luni ale anului curent este în valoare de aproape 6,36 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?