Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cum explică ANRE creșterea prețurilor la carburanți în Republica Moldova

6 mar. 2023,, 13:30   Economie
3416 0

După trendul de scădere continuă a prețurilor la carburanți, care a rezultat cu o ieftinire pronunțată de peste 3 lei/litru la motorină, actualmente, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o ușoară majorare a valorii cotațiilor Platts.

Potrivit unui comunicat al ANRE, prin urmare, ultimele majorări ale prețurilor la carburanți în Moldova se datorează exclusiv creșterii cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol la bursele internaționale, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor.
Astfel, în intervalul ultimelor două săptămîni, care este utilizat de către ANRE în calculul prețurilor, creșterea cotațiilor Platts este de 73 $/tona în cazul motorinei și de 46 $/tona în cazul benzinei, tendință care se menține și în continuare.
Totodată, și cotația țițeiului Brent, a ajuns în ultimele zile la peste 85 $/baril, în timp ce la începutul lunii februarie erau înregistrate cotații sub 79 $/baril.
În aceste condiții, pentru ziua de mîine, 07.03.2023, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sînt stabilite la nivelul de 24,70 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+10 bani); 22,26 lei/litru - pentru motorina standard (+15 bani).
ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii de corectitudinea calculării zilnice a prețurilor stabilite pentru procurarea carburanților.
0
0
1
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?