Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Culturile de toamnă nu au fost afectate de condițiile climaterice

5 mar. 2018,, 13:11   Economie
2613 0

Culturile de toamnă nu au fost afectate de condițiile climaterice care s-au înregistrat pe parcursul acestei ierni.

Într-un răspuns oferit Agenției de presă IPN de către Marin Grama, consultant superior al Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementare a calității produselor de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, se spune că, în prezent, starea semănăturilor de toamnă este satisfăcătoare.

Majoritatea terenurilor însămînțate cu grîu și orz de toamnă sînt acoperite cu zăpadă, iar temperaturile joase din ultimele zile nu au prezentat pericol pentru starea plantelor. Dar, spune Marin Grama, condițiile climaterice înregistrate pe tot parcursul iernii au fost foarte schimbătoare și uneori stresante pentru plante.

Potrivit consultantului superior, precipitațiile din luna septembrie, anul trecut, au permis pregătirea solului și însămînțarea culturilor de toamnă în termenii optimali. Condițiile climaterice din lunile octombrie și noiembrie au favorizat creșterea și dezvoltarea culturilor de toamnă. Zăpada căzută în a doua decadă a lunii decembrie s-a trecut repede din cauza temperaturilor ridicate. Acestea din urmă au contribuit la regenerarea slabă a vegetației pînă la sfîrșitul primei decade a lunii ianuarie.

Marin Grama afirmă că zăpada din a doua decadă a lunii ianuarie a acoperit cu un strat de 30 ‑ 40 cm aproape toate suprafețele însămînțate cu culturi de toamnă. Temperaturile joase, de pînă la -20oC pe timp de noapte, de la sfîrșitul lunii ianuarie au fost de scurtă durată și nu au afectat culturile, deși unele terenuri însămînțate era fără de zăpadă.

Tot Marin Grama susține că zăpada din a doua decadă a lunii februarie protejează semănăturile de toamnă, în condițiile în care temperaturile sînt scăzute. Potrivit consultantului, fluctuațiile regimului termic înregistrate iarna trecută au contribuit la reducerea călirii plantelor, iar temperaturile joase din ultima perioadă au contribuit la restabilirea nivelului de călire al plantelor. Specialistul susține că plantele vor depăși condițiile climatice nefavorabile din primăvară odată cu regenerarea vegetației.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?