Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Conducătorii băncilor ar putea fi evaluați în baza unor reguli noi

6 iun. 2018,, 16:50   Economie
2771 0

Banca Națională a Moldovei (BNM) vrea ca toate băncile să verifice reputația și experiența membrilor organului de conducere și a personalului cu funcții-cheie.

Astfel, BNM a prezentat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la cerințele față de membrii organului de conducere al băncii și al societății financiare holding, conducătorii sucursalei unei bănci din alt stat, persoanele care dețin funcții-cheie și față de lichidatorul băncii în proces de lichidare.

Proiectul regulamentului preia prevederile Regulamentului cu privire la exigențele față de administratori (aprobat prin HCE nr.203 din 27.07.2017), precum și stabilește un șir de prevederi noi aferente determinării persoanelor cu funcții-cheie, cerințele față de aceste persoane, criteriile de evaluare a membrilor organului de conducere, a persoanelor cu funcții-cheie, a persoanelor care asigură conducerea sucursalei unei bănci din alt stat, care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, proiectul determină cerințe separate privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor cu funcții-cheie la nivel individual, precum și criteriile de evaluare a membrilor organului de conducere la nivel colectiv, informație care urmează a fi inclusă în rezultatele evaluărilor efectuate de bancă. Concomitent, proiectul regulamentului conține un model al matricei, care reprezintă un suport pentru bănci la realizarea evaluării adecvării membrilor organului de conducere la nivel colectiv și care poate fi adaptată de către bancă în funcție de complexitatea activității acesteia.

De asemenea, proiectul stabilește o listă a aptitudinilor relevante, care urmează a fi utilizate de către bancă la evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie.


Totodată, proiectul regulamentului conține prevederi aferente membrilor organului de conducere al unei societăți financiare holding sau al unei societăți financiare holding mixte, precum și modul de notificare a Băncii Naționale a Moldovei cu privire la persoanele respective.

În cazul în care, în urma reevaluării efectuate, banca concluzionează că o persoană nu mai este adecvată pentru funcția exercitată, trebuie să ia măsurile de rigoare pentru a remedia situația în timp util. Banca va informa, fără întîrziere, Banca Națională a Moldovei cu privire la orice necorespundere pentru funcția exercitată, identificată în privința oricărui membru al organului de conducere și/sau oricărei persoane care deține funcții-cheie, precum și despre măsurile luate sau care se preconizează a fi luate pentru a remedia situația și calendarul de punere în aplicare a acestor măsuri. Printre măsurile luate de bancă pot fi:

  • înlocuirea unor membri ai organului de conducere și/sau a unor persoane care dețin funcții-cheie;
  • instruiri și/sau formarea profesională a unor membri ai organului de conducere și/sau a unor persoane care dețin funcții-cheie;
  • măsuri de soluționare a conflictelor de interese.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?