Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Comisia economie, buget și finanțe a examinat proiectul Politicii fiscale și vamale

9 dec. 2022,, 14:50   Economie
2251 0

Comisia economie, buget și finanțe a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2023. Propunerile incluse în proiectul de lege țin cont de vulnerabilitățile cauzate de războiul din Ucraina și de necesitatea adaptării la contextul actual.

Prin urmare, principalele obiective sînt identificarea instrumentelor pentru creșterea economică, simplificarea mecanismului de calculare și achitare a impozitelor și taxelor, precum și îmbunătățirea proceselor de raportare fiscală, armonizarea cu legislația Uniunii Europene.

„Mă bucur că în politica fiscală, în acest context economic complicat, vor fi lichidități substanțiale care vor ajunge la business pentru a-l ajuta să investească și să mențină locurile de muncă”, a remarcat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

În special, documentul conține un șir de măsuri proactive, care vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea economică, printre care: introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net pentru perioadele fiscale 2023-2025; amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari; implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începînd cu 1 ianuarie 2023; taxarea inversă a TVA la importul de servicii. Documentul mai prevede că trecerea TVA în cont către companii va fi eligibilă pentru acele întreprinderi care vor folosi e-factura și aparate fiscale moderne după noul Sistem Informațional „Monitorizarea electronică a vînzărilor”.

De asemenea, în proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2023 au fost introduse măsuri care vin să consolideze veniturile autorităților publice locale, în special, ale primăriilor, inclusiv prin redistribuirea unor taxe.


Totodată, vor fi majorate plafoanele valorice la tichetele de masă: de la 35 lei la 55 lei și de la 55 lei la 70 de lei și plafonul valorii mijloacelor fixe pentru care se calculează amortizarea în scopuri fiscale – de la 6000 lei la 12 000 lei.

Proiectul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3500 lei la 4000 lei.

Termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei va fi prelungit pînă la 1 iulie 2023, iar încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate, în proporție de 100%, către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală.

Măsurile incluse în proiectul politicii fiscale și vamale au stat la baza elaborării proiectului bugetului de stat pentru anul viitor.

Proiectul de lege va fi dezbătut în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?