COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 934 281   INFECTAȚI 363 110(+677)   TRATAȚI 347 118      DECESE 9090(+21)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3014

Cîți bani a economisit Moldova procurînd gaze de la Gazprom în anul 2020

14 ian. 10:10   Economie
12266 13

În 2020 "Moldovagaz" a economisit peste 40 de milioane de dolari datorită achiziționării de gaze la un preț stabilit în baza formulei contractului pe termen lung cu "Gazprom", în comparație cu posibila achiziție de gaze la prețurile bursiere (spot).

Despre aceasta a scris pe pagina sa de pe rețeaua socială președintele Consiliului de administrație SA "Moldovagaz", Vadim Ceban, menționînd că, de exemplu, astăzi cotațiile de pe piața gazelor naturale de tip spot la hubul olandez TTF și huubl german NCG constituie în jur de $330 pentru 1 mie de metri cubi (fără costul de transport pînă la hotarul cu Republica Moldova), cu tendință de creștere. Iar prețul mediu anual de achiziție de la SAP "Gazprom", inclus în tariful final pentru consumatorii, constituie 148 dolari SUA (cu costul transportării până la hotarul Republicii Moldova), transmite Noi.md.

Directorul "Moldovagaz" a amintit că anul trecut compania a fost deseori criticată și i s-a reproșat prețurile umflate de achiziție a gazelor, comparînd formula prețurilor la contractul pe termen lung al Gazprom cu prețurile bursiere (spot).

"Comparația a fost doar pentru perioada trimestrelor II și III, cînd consumăm doar 15% din volumul total anual. În același timp, nimeni nici măcar nu a calculate care este preț mediu de achiziție anual ponderat, în conformitate cu contractul nostru cu "Gazprom", și cum se corelează cu prețurile bursiere. Vreau să menționez că doar anul trecut am economisit peste 40 de milioane de dolari (în comparație cu posibila achiziție la prețuri bursiere), iar aceștia sînt banii consumatorilor noștri", a subliniat Vadim Ceban.

Potrivit lui, se poate spune cu încredere că economiile ar putea fi și mai mari în acest an.


"Sîntem pregătiți pentru liberalizarea pieței. Întrebare: sînt gata pentru această liberalizare populația și agenții economici?", a menționat directorul "Moldovagaz".

El a reamintit că și formula de preț în contractul cu "Gazprom" este de piață, doar că ia în considerare cotațiile produselor petroliere. "Și în acest an, formula ia în considerare și "spotul" (prețul bursier). Astfel, nimeni nu ne va putea critica și acuza de stabilirea prețurilor în afara pieței", a declarat Vadim Ceban.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Guvernul anunță că există un deficit de personal în structurile de stat. În opinia dvs., cum am putea rezolva această problemă?
 X