X 
Preşedintele stiri: 4445

Cîți bani a achitat AIPA fermierilor sub formă de plăți directe în sectorul zootehnic

29 sep. 14:45   Economie
6662 0

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunțat astăzi rezultatele apelului destinat fermierilor din sectorul zootehnic, desfășurat în perioada 15 august – 26 septembrie 2025, pentru acordarea plăților directe per kilogram de produs, transmite moldpres.

În cadrul apelului, au fost depuse în total 438 de cereri, solicitîndu-se o sumă totală de 190,62 mln lei. Din acestea, 437 de cereri vizau laptele de bovine, iar o cerere a fost depusă pentru laptele de ovine. Cele mai multe solicitări au venit din raioanele Glodeni (37 cereri), Taraclia (31 cereri) și Soroca (30 cereri). Pînă în prezent, AIPA a reușit să examineze și să autorizeze 335 de cereri, achitînd fermierilor suma de 160,23 mln lei. Restul cererilor se află în proces de examinare.

„Prin acest mecanism de sprijin, ne reafirmăm angajamentul de a contribui la dezvoltarea durabilă a sectorului zootehnic și de a sprijini fermierii în procesul de producere și comercializare a laptelui. Lista completă a solicitanților poate fi consultată pe site-ul oficial al instituţiei”, explică AIPA.

Agenția atenţionează că încă este activ apelul pentru plata directă per cap de animal (junci peste 3 luni și junci peste 12 luni), cu termen limită de depunere 17 octombrie 2025, inclusiv. Fermierii sînt încurajați să participe pentru a beneficia de sprijin financiar în dezvoltarea fermelor lor.

0
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий