Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cireșele moldovenești vor fi transportate în Olanda

3 iul. 2022,, 12:00   Economie
2815 0

Problemele din acest sezon agricol, cauzate în special de războiul contra Ucrainei, a dat peste cap și exporturile de cireșe din Republica Moldova. Dacă pînă anul trecut, mai bine de 90 la sută din marfă ajungea în Rusia și Belarus, acum accesul pe piețele din cele două țări este extrem de anevoios.

Ca să ajunsă în cele două țări transportatorii au nevoie de 10 zile, de trei ori mai mult decît pînă la începutul războiului. În aceste condiții, producătorii moldoveni vor să cucerească noi piețe de desfacere pentru a-și vinde marfa. De exemplu, anul acesta cireșele moldovenești vor fi exportate, pentru prima dată, în Olanda. Primul lot a ajuns deja, iar de luni cireșele vor fi expuse pe rafturile magazinelor.

Pentru ca cireșele să își facă loc pe piața UE, producătorii moldoveni trebuie să dețină certificate de conformitate, care demonstrează calitatea mărfii, ne spune administratoarea companiei care deține livezile.

Proprietarii de livezi au început să se orienteze spre alte piețe de desfacere după ce piețele tradiționale - Federația Rusă și Belarus - au devenit mai greu de accesat, din cauza costurilor mai mari pentru transport.

Potrivit responsabililor de la Moldova Fruct, în pofida scumpirii, oricum jumătate din roada de cireșe este exportată în Federația Rusă. În top urmează Belarus, apoi Ucraina.


„În urma statisticii realizate vinerea trecută, au fost au fost exportate 5.100 de tone de cireșe. (musca) 50 de procente au fost exportate către Federația Rusă, 34 de procente către Belarus, către Ucraina, Romînia și deja în Țările Baltice.”

Anul trecut, Republica Moldova a exportat 6.400 de tone de cireșe. Toate exporturile s-au efectuat doar în lunile iunie și iulie. Cele mai mari prețuri medii au de pe piața europeana au fost oferite de Franța cu o valoare de 3,1 de dolari pentru un kilogram de cireșe. Iar cel mai mic preț a fost oferit de piața ucraineană - de numai 0,4 dolari pentru un kilogram.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?