Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cînd am putea avea prețuri mai mici la carburanți

20 iun. 2018,, 12:01   Economie
2732 0

Plățile regulatorii pentru produsele petroliere ar putea fi stabilite reieşind din valoarea în vamă a produselor importate şi nu din venitul de vînzări, cum este în prezent.

Modificarea se conține într-un proiect al Ministerului Economiei și Infrastructurii publicat pentru consultări publice.

Astfel, se propune o nouă redacție pentru articolul 11, aliniatul (3), litera d) din Legea cu privire la energetică și anume ca mărimea plăților regulatorii pentru produsele petroliere să se determină ”din valoarea în vamă a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate importate de către titularul de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi a motorinei, precum şi de către titularul de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat”.

În prezent, aceste plăți se stabilesc din venitul de vînzări al titularului de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi a motorinei, precum şi al titularului de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Această formulă este aplicată datorită modificărilor legislative făcute în septembrie 2017, care au permis ca plăţile regulatorii pentru sectorul produselor petroliere să fie calculate drept 0,2% din venitul de vînzări al titularului de licenţă şi nu din valoarea în vamă a produselor petroliere şi gazelor lichifiate importate, aşa cum era prevăzut anterior.

Prin urmare, plăţile regulatorii se încasează atît la importul produselor petroliere, cît şi la vînzărea ulterioară a acestora. Astfel, cuantumul plăţii încasate în bugetul ANRE pentru anul 2018, asupra uneia şi aceleaşi mărfi se dublează, sau după caz se triplează, ceea ce are ca efect majorarea preţului produselor petroliere.


Autorii propun ca modificările să fie puse în aplicare din 1 iulie 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?