X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Chicu: Orice condiție înaintată de FMI înseamnă o pauză în relațiile noastre

21 ian. 2020,, 07:30   Economie
2965 1

Orice condiție înaintată de Fondul Monetar Internațional (FMI), care nu poate fi acceptată de Guvern, înseamnă o pauză în relațiile noastre.

Despre aceasta a declarat premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” la TVR Moldova, în contextul în care o misiune FMI se va afla în vizită la Chișinău în perioada 22 ianuarie – 5 februarie 2020.

„Există flexibilitatea din partea FMI. Nu văd obstacole pentru a finaliza programul existent și pentru a încheia un nou program în luna aprilie. În cadrul întrevederii cu reprezentanții FMI vom discuta și despre majorarea salariilor din sectorul bugetar”, a declarat prim-ministrul.

Șeful Executivului a spus că discuțiile cu FMI vor continua, dar a reiterat și riscurile care persistă. „Primul risc ține de majorarea tarifelor la gaz. Nu vom accepta aceasta. Al doilea risc ține de determinarea FMI de a investi masiv în infrastructura drumului” a spus Ion Chicu.

Menționăm că pe parcursul vizitei, misiunea va purta discuții cu autoritățile în contextul pregătirii pentru consultările periodice prevăzute de articolul patru al statutului FMI pentru anul 2020 și a celei de-a șasea evaluări finale a Programului susținut de FMI.


Misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului autorităților, va actualiza datele și va evalua perspectivele la nivel macroeconomic, precum și va discuta cu autoritățile despre provocările pe termen mediu, riscurile cu care se confruntă economia Republicii Moldova și politicile necesare pentru a le face față.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?