Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ce venituri a încasat bugetul de stat al Moldovei?

26 mar. 2019,, 12:35   Economie
2699 1

Bugetul de stat al Moldovei, în perioada ianuarie-februarie 2019, a înregistrat venituri în valoare de 4 mlrd. 997,4 mln. de lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 8,8% sau cu 405,2 mln. lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, transmite Noi.md.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în același timp, cheltuielile bugetului de stat al Moldovei în primele două luni ale acestui an s-au cifrat la 5 mlrd. 866,1 mln. lei, crescînd cu 15% sau cu 767,3 mln. lei, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Drept urmare, în ianuarie-februarie 2019, deficitul înregistrat al bugetului de stat al țării a constituit 868,7 mln. lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, cele mai mari venituri pentru bugetul ţării, în perioada ianuarie-februarie 2019, au fost generate de Serviciul Vamal. Astfel, veniturile asigurate de SV, în primele două luni ale anului 2019, s-au ridicat la 2 mlrd. 747,5 mln. lei, majorîndu-se cu 61,8 mln. lei sau 2,3% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2018.

În același timp, veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat, în ianuarie-februarie 2019, s-au ridicat la 2 mlrd. 370,6 mln. lei, depășind cu 229,1 mln. lei sau 10,7% indicatorii din aceeaşi perioadă a anului trecut.


Din totalul veniturilor bugetare, veniturile din impozite și taxe, obţinute în ianuarie-februarie 2019, s-au ridicat la 4 mlrd. 689,1 mln. lei, ceea ce este cu 8,6% sau 373 mln. lei mai mult față de aceeași perioadă a anului 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?