TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ce urmează la subiectul prețurile și transportul interurban? Promisiunea MEI

Ce urmează la subiectul prețurile și transportul interurban? Promisiunea MEI

Ministerul Economiei și Infrastructurii a semnat un plan de acțiuni, care va crește siguranța și calitatea serviciilor de transport în trei etape, pînă în septembrie 2020.

Cu toate acestea, nimic despre scăderea tarifelor pentru transportul interurban, planul nu presupune.

Cel puțin asta a susținut astăzi ministrul Economiei, Anatol Usatîi, la prima ședința a grupului care va monitoriza scumpirile stabilite la începutul acestui an. Potrivit oficialului, din 2013, tarifele pentru transport nu au fost actualizate, chiar dacă costul la carburanți a crescut de 3 ori.


„Vîrsta unităților de transport antrenate în transportul interurban a crescut, iar acum pe rute circulă foarte multe unități învechite. Industria a ajuns într-o stare precară și sînt necesare măsuri pentru a o resuscita și a încuraja investițiile în unități de transport și în șoferi profesioniști”, a mai declarat declarat Usatîi, transmite Noi.md cu referire la Agora.

Dacă aceste schimbări vor putea genera ieftiniri, ministrul economiei nu a menționat în cadrul ședinței. În schimb, acesta a justificat scumpirile cu creșterea „pe lanț a costurilor la piesele de schimb și a serviciilor de reparație” și „dublarea salariilor pe țară”.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load