AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI   STATISTICA:   Au intrat 463 411  Au ieșit 376 787​  Au rămas 86 724     Mai multe detalii
Eurovision stiri: 393
Transnistria stiri: 903
Criza energetică stiri: 728

Ce trebuie pentru a activa cooperarea economică dintre Moldova și Rusia?

22 ian. 12:00   Economie
2276 9

Există o necesitate acută de activizare a colaborării economice externe între Moldova și F. Rusă. Dar pentru aceasta, oamenii de afaceri ruși speră că vor urma impulsuri clare de îmbunătățire a condițiilor economice pentru comerțul reciproc avantajos și pentru investițiile sigure și pe termen lung.

O astfel de opinie într-un interviu pentru portalul Noi.md a exprimat Anatolii Coica, președintele Consiliului ruso-moldovenesc de afaceri (CRMA).

El a menționat că pentru o asemenea colaborare, ideală ar fi existența unui stat puternic, cu proceduri de executare dezvoltate, cu o justiție independentă, cu instituții publice dezvoltate, care ar fi chezășia sigură a echilibrului de forțe și interese.

”Dar, din păcate, ne ciocnim de faptul, că lipsa mecanismelor economice funcționale deseori este însoțită de corupție și alte fenomene negative. Nu e de mirare că investitorii străini nu fac coadă pentru a participa la licitații și concursurile pentru dreptul de a încheia contracte.

În acest context țin să menționez că oamenii de afaceri ruși speră că vor urma impulsuri clare de îmbunătățire a condițiilor economice pentru comerțul reciproc avantajos și pentru investițiile sigure și pe termen lung. Și promisiunile actualilor conducători ai Moldovei, care par încurajatoare, important e ca ele să fie îndeplinite”, a declarat Anatolii Coica.


El a menționat că în timpul unei vizite în Moldova, la întrevederea cu reprezentanții businessului în anul 2017, el a vorbit nu doar odată despre insatisfacția existentă privind colaborarea investițională, activitatea investițională scăzută, cauzată de incertitudinea relațiilor noastre, la care s-a mai adăugat și viitorul nebulos al economiei mondiale din cauza pandemiei COVID-19.

”Reieșind din actuala situație complicată, provocată de pandemie, cred că trebuie să cugetăm minuțios asupra modului de a utiliza optim potențialul colaborării comercial-economice a țărilor noastre. La rîndul său, dezvoltarea colaborării comercial-economice condiționează necesitatea extinderii relațiilor comerciale, care trebuie să devină baza trecerii de la colaborarea în domeniul comerțului la interacțiunea investițională”, a declarat președintele Consiliului ruso-moldovenesc de afaceri.

”În ultimul timp tot mai des auzim noțiuni ca ”noile realități”, ”adaptare”. Dar oare colaborarea investițională nu depinde direct de ”mediul extern”, adică, de paleta geopolitică, de starea sistemului post-bipolar în relațiile internaționale, de nivelul relațiilor dintre țările noastre?

Depinde, desigur. Și încă cum! Deci, acum avem nevoie, ca de aer, de adaptare la condițiile formate de acest mediu extern.

În particular, venind în Moldova oamenii de afaceri ruși aud despre avantajele dezvoltării businessului în republică. Iată lista scurtă a avantajelor competitive reale: amplasarea geografică unică. Se are în vedere că Moldova este un fel de «podeț» între Vest și Est; solul fertil minunat; preferințele europene, etc., etc.

Totul este minunat. Dar…Iată că au avut loc evenimentele din Ucraina, și unde este acum acest ”pod”? Podul, care sub privirea noastră s-a transformat într-un fel de capcană. Unde este acum acest avantaj competitiv?”, s-a întrebat Anatolii Coica.

El a menționat că la întrevederea cu guvernatorul regiunii Kursk din cadrul ședinței Consiliului de afaceri, desfășurate în or.Kursk, un participant l-a întrebat pe cosmonautul prezent la întrevedere (mai în glumă, mai în serios): ”Ar putea fi construit un aparat de zbor pentru transportarea mărfurilor, care să traverseze Ucraina pe calea aerului?”.

”Vorba ceea, «în orice glumă este o parte de glumă». Cu toții înțelegem, că juridic situația expusă este calificată ca «forță majoră». Dar să lăsăm Ucraina ! Acum, că e pandemie, lumea întreagă reprezintă o continuă «forță majoră», care din cele mai modeste calcule ale experților, va dura 5-6 ani.
Însă farmecul deosebit al acestor pronosticuri constă în faptul, că în mare parte ele nu se adeveresc. Și în raport cu pandemia, chiar dacă ne dorim. Căci noi trebuie să trăim, să muncim, să dezvoltăm relațiile de afaceri ruso-moldovenești. Asta este realitatea noastră”, a declarat Anatolii Coica.

1

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce este familia?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав