X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ce presupun cele două categorii noi de vulnerabilitate energetică

1 sep. 2023,, 12:15   Economie
4463 0

Familiile cu venituri mici vor beneficia de mai multă susținere din partea statului pe perioada sezonului termic 2023-2024.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat pentru Agora că la baza efortului legat de atribuirea gradului de vulnerabilitate există mai multe modele logice.

Astfel, autoritățile vor introduce două categorii noi de vulnerabilitate energetică. În baza acestora, cetățenii vizați vor primi compensații mai mari la plata facturilor. Autoritățile spun că acest instrument va permite identificarea celor mai vulnerabile gospodării din punct de vedere energetic și oferirea unor compensații mai mari la plata facturilor la consumul de energie în perioada rece a anului.

Alexei Buzu a declarat că una dintre lecțiile pe care le-au învățat autoritățile din experiența anului trecut, a fost că există posibilități de a ținti mai bine cine face parte din categoriile de vulnerabilitate, notează Noi.md cu referire la realitatea.md.

În condițiile în care în sezonul termic 2023-2024 prețurile la sursa de energie ar putea fi mai mici, Buzu spune că aproximativ 80% de beneficiari au fost în categoria – foarte vulnerabili, adică au beneficiat de compensație maximă.


Ministrul susține că autoritățile au două obiective: protejarea puterii de cumpărare a gospodăriilor cu venituri mici și încurajarea consumului judicios de energie.

În acest an, toate persoanele vor trebui să se re-înregistreze pe site-ul compensații.gov.md pentru a-și indica veniturile.

3
0
0
2
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?