Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ce activități economice rămîn închise din 1 iulie

25 iun. 2020,, 10:14   Economie
17933 0

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a venit cu precizări privind activitățile care rămîn a fi restricționate și nu sînt reluate din 1 iulie, potrivit deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Într-un briefing de presă, secretarul de stat al MSMPS, Constantin Rîmiș, citat de ipn.md, a menționat că se reiau toate activitățile economice cu excepția activităților ce țin de: aflarea în locuri publice în grupuri mai mari de trei persoane, aflarea persoanelor de peste 63 de ani înafara domiciliului fără necesitatea stringentă, aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agreement.
Rămîn închise centrele de reabilitare și cele consultative-diagnostice la tratamentul programat.

Activitatea procesului educațional rămîne restricționată, la fel și activitatea taberelor de odihnă, nu vor avea loc competițiile cu caracter cultural-sportiv. De asemenea, nu este reluată activitatea cluburilor de noapte (discoteci și spații de dans), organizarea ceremoniilor (nunți, cumătrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție indiferent de statutul public sau privat.

Potrivit secretarului de stat, restul activităților economice se reiau din 1 iulie cu respectarea obligatorie a distanței sociale între persoane de minimum 1 m sau mai mare, respectarea regulilor de igienă a mîinilor, respectarea igienei tusei, respectarea strictă a regimului de autoizolare, asigurarea triajului la intrare în încăpere, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea și ventilarea spațiilor etc. De asemenea, se poartă măști obligatoriu în transport public, spații publice închise și spații publice deschise, dacă nu este posibilă respectarea distanței sociale, masca trebuie să acopere atît gura, cît și nasul.

În cadrul aceluiași briefing de presă, Sergiu Golovaci, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a menționat că pe parcursul săptămînii precedente fluxul de pasageri prin Aeroportul Chișinău s-a activizat. În context, a atenționat pasagerii ca, pînă a planifica o călătorie, să consulte informația oficială privind condițiile de călătorie în țara în care pleacă. El a mai spus că se observă o neînțelegere a persoanelor în ceea ce privește măsurilor restrictive. Persoanele în etate, dar și tinerii continuă să se afle des în spații publice. De asemenea, spune că s-a convins că nu toți înțeleg că masca în două ore nu mai este funcțională și persoana trebuie să aibă rezervă de 2-3 măști. Sergiu Golovaci a venit cu un apel către autoritățile locale să îngrădească terenurile de joacă și cele de sport, pentru că oamenii văzîndu-le neîngrădite li se creează impresia că se poate de frecventat. Secretarul de stat a mai menționat că 175 de angajați ai MAI sînt infectați cu noul tip de coronavirus și a rugat mass-media și politicienii să nu facă noutăți senzaționale din acest fapt.

Vladimir Cotici, directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța alimentelor, a menționat că, în perioada 17-22 iunie, ANSA a efectuat 525 inspecții fiind depistate 149 neconformități. O atenție deosebită în cadrul controalelor se acordă piețelor agro-alimentare și magazinelor alimentare. Dat fiind faptul că a început lucrul sezonier în cîmp, ANSA îndeamnă operatorii economici în domeniu să respecte toate cerințele de prevenire a răspîndirii noului coronavirus impuse de autorități în cîmp.

Igor Guja, director al Agenției Naționale Transport Auto, a menționat că, în perioada 23-24 iunie, inspectorii ANTA în comun cu reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică, au verificat în jur de 600 unități de transport care activează pe rute regulate, ocazionale precum și în regim de taxi. Urmare a neregulilor depistate, pasagerii, conducătorii auto, angajații gărilor și reprezentanții administratorilor de rute au fost avertizați despre necesitatea respectării stricte a regulilor de prevenire a infectării cu COVID–19 și despre sancțiunile ce pot fi aplicate pentru acest tip de încălcări. În acest sens, Agenția atenționează și solicită celor implicați în transportul rutier de persoane să respecte toate măsurile care se impun în transportarea pasagerilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?