X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Care este creșterea economiei moldovenești de la începutul anului?

17 dec. 2019,, 16:45   Economie
2819 0

Economia Moldovei a menținut o creștere constantă, care depășește chiar și indicatorii prognozați anterior.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-septembrie 2019, PIB-ul a constituit în valoare nominală 155 mlrd 212 mil. lei, fiind în creştere - în termeni reali - cu 4,8% faţă de ianuarie-septembrie 2018, transmite Noi.md

În același timp, în trimestrul III 2019, Produsul Intern Brut (PIB) s-a cifrat la 64323 mil. lei în prețuri curente de piață și a înregistrat, în termeni reali, o creștere cu 4,3% față de trimestrul III 2018. Pe seria ajustată sezonier, PIB-ul s-a majorat cu 5,1% față de același trimestru din 2018 și cu 1,1% față de trimestrul II 2019.

Potrivit BNS, creșterea PIB, în perioada de referință, a fost determinată de următoarele activități economice: Construcții (+1,7%), cu o pondere de 9,9% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 19,0%; Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică (+1,2%), cu o pondere de 21,3% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 5,8%; Industria extractivă și industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,6%), cu o pondere la formarea PIB de 14,2% și o majorare a VAB cu 3,8%; Informații și comunicații (+0,4%) cu o pondere la formarea PIB de 4,8% și o majorare a VAB cu 9,5%; Agricultura, silvicultura și pescuitul (+0,3%) cu o pondere de 8,8% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 3,2%.

Volumul impozitelor pe produs a depășit cu 3,3% realizările perioadei respective ale anului precedent, contribuind la creșterea și formarea PIB cu 0,5% și, respectiv, cu 13,2%.


Impact negativ la creșterea PIB a avut-o Administraţia publică şi apărare; asigurările sociale obligatorii; învăţămîntul; sănătatea şi asistenţa socială (-0,1%) cu o pondere de 12,1% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 1,0%.

Pe categorii de utilizări, creșterea s-a datorat: Formării brute de capital fix (+4,0%), cu o pondere la formarea PIB de 26,7% și o majorare a volumului cu 16,1%; Consumului final al gospodăriilor populației (+2,7%), cu o contribuție la formarea PIB de 80,5% și o majorare a volumului cu 3,2%.

O contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,2%), consecință a aportului mai accentuat al volumului importurilor de bunuri și servicii la formarea PIB (54,7%) față de cel al exporturilor de bunuri și servicii (30,1%).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?