Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Programul de ecologizare a întreprinderilor

9 noi. 2022,, 16:11   Economie
2113 0

Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii. În urma modificărilor, va fi majorată valoarea grantului pînă la 500 mii lei. Totodată, termenul de implementare a programului a fost prelungit cu încă 36 luni.

Programul, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, are drept obiectiv susținerea IMM-lor în implementarea practicilor prietenoase cu mediul și în identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor. Un alt scop al programului este de a promova, susține și dezvolta capacitățile întreprinderilor mici și mijlocii în adoptarea practicilor de ecologizare pentru procesele de producere și prestare a serviciilor.

Antreprenorii selectați vor beneficia de:

informare, consultanță și formare în elaborarea planurilor de acțiuni de ecologizare;


elaborarea și implementarea planurilor de acțiuni și a măsurilor de ecologizare a afacerii;

implementarea standardelor internaționale de certificare și etichetarea ecologică (ISO și EMAS).

În perioada noiembrie 2020 – august 2022, au beneficiat de granturi pentru ecologizare 85 de companii din diverse domenii. La aceste companii au fost instalate diverse echipamente și utilaje eficiente energetic, între care: sisteme de ventilare cu recuperare termică; utilaje pentru implementarea economiei circulare; stații de epurare; sisteme de captare a apelor pluviale; utilaje care elimină mai puțin CO2; prese de balotat deșeuri; tomberoane; servicii de certificare relevante ecologizării; echipamente de sortare a deșeurilor periculoase ș.a.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?