X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Bancnotele rupte sau deteriorate pot fi schimbate la ghişeele băncilor

10 mai. 2021,, 18:02   Economie
4458 0

Bancnotele uzate, rupte sau deteriorate nu trebuie aruncate, ele pot fi schimbate la ghişeele băncilor comerciale sau ale Băncii Naţionale a Moldovei. În primul trimestru al acestui an, BNM a primit peste 50 de solicitări pentru astfel de bancnote.

Cererea este obligatorie doar pentru cei care returnează bancnote de o valoare mai mare de 500 de lei, transmite NOI.md cu referire la publika.md.

Specialiştii BNM spun că pot fi schimbate şi bancnotele care nu mai au fir de siguranţă.

"Sînt acceptate spre schimbare bancnotele cărora le lipseşte pînă la 45 de procente din suprafaţă. Chiar dacă este din fragmente formată, respectiv aceste fragmente trebuie să constituie o bancnotă integră", a susține șeful Direcției operațiuni cu numerar a BNM, Corneliu Crețu.

Reprezentanţii BNM susţin că moldovenii returnează bani spălaţi, decoloraţi, rupţi, foarte murdari sau cu diverse inscripţii.

"Ajung bancnote un grad avansat de uzură, bancnote afectate de anumiţi solvenţi chimici, bancnote care au fost păstrate într-un anumit climat mai umed, bancnote fragmentate", a mai spus Crețu.

După retragerea din curculaţie, banii sînt distruși într-o încăpere securizată. Anul trecut, Banca Naţională a Moldovei a primit 225 de cereri de preschimbare a bancnotelor murdare sau uzate în sumă mai mare de 500 de lei. BNM nu a primit pînă acum nicio solicitare pentru înlocuirea monedelor deteriorate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?