Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Autoritățile propun majorarea indemnizației unice la nașterea copilului

9 dec. 2021,, 12:30   Economie
2909 0

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărîrii Guvernului ce prevede majorarea cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului de la 9.459 lei pînă la 10.068 lei.

Astfel, Anexa nr. 1 la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1478/2002 cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii prevede majorarea cuantumului egal cu valoarea monetară a coşului minim de bunuri necesare la naşterea copilului, calculată pentru anul precedent naşterii copilului cu 609 lei, transmite Noi.md cu referire la Deschide.md.

Potrivit proiectului, prevederile hotărîrii vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2022 și se vor aplica în cazul copiilor născuți după această dată.

Mijloacele financiare necesare au fost planificate în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022 și conform estimărilor, în anul 2022 de această indemnizație ar putea beneficia peste 36.000 de copii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?