Armaşu reiterează motivul pentru care BNM nu poate prezenta raportul Kroll-2

Armaşu reiterează motivul pentru care BNM nu poate prezenta raportul Kroll-2

Banca Națională a Moldovei nu poate declasifica și publica raportul Kroll-2 privind investigarea deturnării unui miliard de dolari din trei bănci din Moldova, deoarece fizic nu dispune de acest document, care a fost transmis, anul trecut, procuraturii.

Despre aceasta a declarat Președintele Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armasu, comentînd, la solicitarea jurnaliștilor, interpelările deputaților din blocul politic ACUM, care solicită BNM să declasifice raportul Kroll-2

Șeful Băncii Naţionale a Moldovei a constatat că BNM a primit recent din partea unor membri ai parlamentului numeroase demersuri cu cererea de a publica raportul Kroll-2.

„Sînt surprins de insistenţa lor, avînd în vedere că Banca Națională a Moldovei a declarat în repetate rînduri că raportul a fost prezentat la procuratură în martie, 2018. BNM nu dispune fizic de acest document. El, de fapt, a fost retras de la noi, în conformitate cu procedurile de urmărire penală în cadrul cazului penal privind frauda bancară", a declarat Octavian Armaşu.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load