X 
Transnistria stiri: 1803

Apicultorii scapă de taxe suplimentare, iar consumatorii primesc informații clare

14 mar. 11:15   Economie
11638 0

Regulile de comercializare a mierii au fost modificate. Guvernul a adoptat noi reglementări care impun standarde mai clare pentru etichetarea și procesarea mierii.

Consumatorii vor beneficia de informații exacte despre originea produsului, iar producătorii vor avea un cadru legislativ mai clar și mai eficient.

Cea mai importantă schimbare se referă la modul în care este indicată originea mierii. Etichetele trebuie să specifice țara sau țările în care a fost recoltată mierea. Dacă provine din mai multe țări, acestea vor fi listate în ordinea descrescătoare a ponderii lor în produs.

Un alt aspect este protejarea compoziției naturale a mierii. Se exclude din legislație noțiunea de „miere filtrată”, ceea ce înseamnă că polenul și alți constituenți naturali nu vor mai putea fi îndepărtați. Astfel, produsul final va rămîne autentic, păstrîndu-și proprietățile benefice.

Pentru apicultori, modificările aduc o simplificare a procesului de comercializare. Se exclud cerințele de certificare a conformității, ceea ce înseamnă că producătorii nu vor mai fi obligați să achite taxe suplimentare pentru obținerea documentelor necesare comercializării mierii. Aceasta le va permite să își optimizeze activitatea și să investească mai mult în dezvoltarea afacerilor lor.


16
2
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий