Anunț important al BNM cu privire la valoarea comisioanelor

Anunț important al BNM cu privire la valoarea comisioanelor

Banca Națională a Moldovei a numit valoarea maximă a comisioanelor la plățile interbancare electronice și a îndemnat reclamarea cazurilor în care se percep comisioane mai mari decît cele legale, transmite Noi.md.

După cum se menționează în mesajul Băncii Centrale, pentru procesarea unui document de plată în regim normal se percep cel mult 3,5 lei, iar în regim de urgență - 20 de lei. Acestea sînt valorile maxime la comisioanele/tarifele pentru ordinele de plată recepționate în mod electronic, în lei moldovenești, prin intermediul sistemelor automatizate de deservire la distanță: internet payments, pc-payments, mobile payments.

În cazul în care comisioanele nu sînt aplicate în limitele tarifare legale, persoanele fizice sau juridice, în afara acțiunilor de revendicare a drepturilor lor legale, sînt îndemnate să înainteze o petiție Băncii Naționale (BNM), conform procedurii prevăzute de Codul administrativ. 

Valorile maxime ale comisioanelor sau tarifelor menționate au fost stabilite în luna iunie prin hotărîrea Comitetului executiv al BNM și sînt în vigoare de la 1 septembrie 2019.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load