X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Anul agricol 2021 începe fără surprize

7 mar. 2021,, 17:00   Economie
2409 0

Pentru culturile de cîmp, anul agricol 2021 începe în a treia decadă a lunii martie – începutul lunii aprilie, iar pentru culturile pomicole și viță-de-vie a început mai devreme, a afirmat pentru IPN Vasile Șarban, șef de direcție la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Potrivit lui Vasile Șarban, lucrările agricole de toamnă au fost efectuate la timp. Astfel, au fost semănate suprafețe de 401 mii ha, echivalente cu cele din toamna 2019. Grîu de toamnă a fost semănat pe o suprafață de circa 318 mii ha, orz – pe 47 mii ha, rapiță – pe 34 mii ha, iar alte culturi agricole au fost semănate pe o suprafață de circa 2 mii ha. Aceste suprafețe semănate sînt echivalente cu cele din 2019. În 2020, însă, suprafețele de culturi agricole au fost afectate de seceta din 2019, a menționat Vasile Șarban.

Responsabilul de la Ministerul Agriculturii a precizat că nu există plîngeri din teritoriu că înghețurile de pînă la -20 de grade, care au fost în a treia decadă a lunii februarie anul curent ar fi afecta culturile agricole. Potrivit lui Vasile Șarban, aceste înghețuri nu au fost atît de critice, pentru culturile agricole. „Temperatura critică de rezistență pentru culturile cerealiere de toamnă este de -17, -18 grade la nodul de înfrățire, care se află la 20 cm de la suprafața solului, iar această temperatură este cu 5-6 grade mai mare decît temperatura de la suprafața solului. Totodată, nu este exclus că pe anumite terenuri aceste geruri au afectat într-o oarecare măsură semănăturile de grîu, la suprafața solului. Chiar dacă a fost afectată partea aeriană a plantelor, rădăcinile sînt rezistente și ar putea să vegeteze”, a subliniat Vasile Șarban.

Svetlana Mironov, șef direcție monitoring agrometeorologic din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat a precizat că la începutul perioadei de vegetație rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m pe terenurile cu culturi de toamnă și arătura de toamnă vor constitui în fond 110-175 mm, ceea ce constituie 80-135% din normă. În prezent, în raioanele de nord ale țării rezervele de umezeală constituie 90-135% din normă, în raioanele de centru – 80-120% din normă, iar în raioanele de sud - 80-100% din normă. Svetlana Mironov a precizat că situația privind rezervele de umezeală din sol este în prezent mai bună, în comparație cu cea de acum un an.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?