Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

ANRE dezaprobă comportamentul "manipulator" al SRL „Rotalin Gaz Trading”

3 oct. 2023,, 18:15   Economie
2725 0

În contextul comunicatului de presă publicat de către SRL „Rotalin Gaz Trading” în data de 02 octombrie 2023, ca urmare a suspendării licenței de furnizare a gazelor naturale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu următoarele precizări, transmite Noi.md

Potrivit sursei, urmare a micșorării de către ANRE a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către SRL „Rotalin Gaz Trading” pentru anul 2023, care au fost calculate în strictă conformitate cu metodologiile tarifare, SRL „Rotalin Gaz Trading” a decis unilateral să plece de pe piața reglementată a gazelor naturale fără a restitui consumatorilor excedentul de mijloace financiare în cuantum de 43,6 milioane lei obținut în cursul anului curent de gestiune.

La data de 22 septembrie 2023, SRL „Rotalin Gaz Trading” a remis în adresa Agenției un demers, prin care a declarat incapacitatea de exercitare a obligației de serviciu public de furnizare a gazelor naturale și solicită, în mod unilateral, retragerea acesteia începînd cu data de 01.10.2023. Totodată, întreprinderea și-a declarat intenția de a continua activitatea de furnizare a gazelor naturale la prețuri nereglementate, ceea ce denotă capacitatea acestuia de a-și exercita activitatea de furnizare.

În scopul neadmiterii sistării furnizării gazelor naturale către consumatori, Agenția a emis două prescripții prin care a obligat SRL „Rotalin Gaz Trading” să continue prestarea neîntreruptă a obligației de serviciu public de furnizare a gazelor naturale.

În final, SRL „Rotalin Gaz Trading” a refuzat îndeplinirea prescripțiilor emise în adresa sa, în consecință Agenția a suspendat, pentru un termen de 3 luni, licența de furnizare eliberată acestuia.


Mai mult ca atît, în acest proces SRL „Rotalin Gaz Trading” și-a atribuit ilegal funcțiile autorității de reglementare (ANRE) prin a indica SA „Moldovagaz” asupra faptului că acesta urmează să asigure începînd cu data de 01.10.2023 furnizarea de ultimă opțiune pentru consumatorii deserviți de către SRL „Rotalin Gaz Trading”. Această acțiune a SRL „Rotalin Gaz Trading” contravine flagrant procedurii stabilite la art. 90 alin. (4) din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.

În consecință, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică reiterează constatarea comportamentului manipulator a opiniei publice de către SRL „Rotalin Gaz Trading”, prin utilizarea unor argumente nefondate și a unor declarații calomnioase în adresa autorităților cu scopul acumulării unor beneficii financiare neîntemeiate, ca rezultat prejudiciind consumatorii săi, privîndu-i de dreptul de a beneficia de prețuri corecte pentru furnizarea gazelor naturale stabilite în conformitate cu costurile reale ale întreprinderii pentru procurarea gazelor naturale.

Agenția va continua utilizarea tuturor instrumentelor legale de care dispune pentru a asigura respectarea de către SRL „Rotalin Gaz Trading”, precum și alte companii care activează în sectorul energetic, a cadrului normativ în vigoare, astfel protejînd interesele consumatorilor.

3
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?