COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 1 003 660   INFECTAȚI 400 585(+3907)   TRATAȚI 369 139     DECESE 10 488(+18)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7837
Criza energetică stiri: 514

Andrei Spînu: Riscurile unei noi crize energetice sînt minime

4 dec. 2021,, 10:32   Economie
1671 1

Vicepremierul Andrei Spînu dă asigurări că riscurile unei noi crize energetice sînt foarte mici.

Potrivit oficialului, în luna decembrie nu există premisele unui nou ultimatum din partea Gazprom privind o eventuală sistare a livrării gazului, întrucît Moldovagaz face deja plățile pentru luna noiembrie, transmite noi.md cu referire la IPN.

În același timp, oficialul spune că tariful în luna decembrie, cel mai probabil, va rămîne 11,08 lei și abia la începutul anului viitor ar putea fi revizuit tariful, dacă va exista o tendință de scădere a prețului la gaz pe piața internațională.

Potrivit acordului semnat cu Gazprom, Republica Moldova s-a angajat să-și achite la data de 20 de fiecărei luni atît plățile pentru luna precedentă, cît și avansul pentru luna în curs.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că la 20 decembrie nu există premise ca Gazprom să ne amenințe din nou cu sistarea livrărilor de gaze.


„Sunt în permanentă discuție cu Moldovagaz, o parte din plata pentru gaze deja a fost făcută, vor mai fi subvențiile din partea statului, de aceea la această etapă riscurile sînt extrem de mici.

Din achitările care au loc zilnic către Gazprom se vede o tendință bună. Moldovagaz este gata de a achita consumul pentru noiembrie și în scurt timp va începe să achite avansul și pentru decembrie.

Moldovagaz ia în considerare situația ca unii cetățeni să amîne aceste plăți.

Totuși, mesajul nostru către cetățeni este să plătească integral facturile, dar dacă sînt situații mai complicate, să achite atît cît pot și ulterior să revină și să achite datoriile”, a spus Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя”de la RTR Moldova.

Vicepremierul a explicat și necesitatea introducerii în factură a mențiunii „Suport din partea Guvernului Republicii Moldova”.

Potrivit lui Spînu, deși bugetul de stat este creat tot din contribuțiile cetățenilor, oamenii trebuie să cunoască valoarea ajutorului din partea statului.

„Acest ajutor este luat la decizia Guvernului și orice bani din buget sînt banii oamenilor. Totuși, am considerat că este ok să aducem claritate asupra modului cum va fi acordat acest ajutor și, ca să nu fie niciun fel de speculații, s-a indicat tariful și s-a scris care este ajutorul din partea Guvernului. Moldovagaz transmite nota de plată către Ministerul Finanțelor și Ministerul transferă banii”, a mai spus Andrei Spînu.

Deși anterior, ANRE anunța că tariful de 11,08 lei este unul provizoriu, doar pentru luna noiembrie, se pare că acest tarif va mai fi menținut un timp.

Potrivit vicepremierului Spînu, ar trebui să existe o stabilitate în acest sens, pentru a nu bulversa societatea.

„Tariful la gaze și la energie electrică trebuie să aibă o stabilitate. Nu azi achităm 8 lei, luna viitoare 13 lei. Asta creează o situație de incertitudine în rîndul persoanelor fizice, dar și o problemă de planificare pentru mediul de afaceri.

Din acest motiv, Moldovagaz a prezentat calculele pentru 14 luni, asta înseamnă noiembrie – decembrie 2021 și 12 luni din 2022.

ANRE a stabilit tariful provizoriu, dacă la începutul anului viitor vor face o analiză și se va vedea că tendințele pe piețele internaționale sînt în scădere, s-ar putea ca tariful să fie mai mic de 11 lei”, a spus Andrei Spînu.

În prezent, tariful la gazele naturale este de 11,08 lei, cu TVA inclus.

Potrivit legii, statul compensează 67% din acest tarif pentru primii 50 de metri cubi de gaze consumate și 50% din tariful pentru următorii 100 de metri cubi de gaze naturale consumate.

0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X