X 
Cutremure stiri: 502

Agricultor: „Bolea călătorul”

25 sep. 16:15   Economie
2631 0

„ Vladimir Bolea doar aceasta și face - postări cu muștele în holul Comisiei Europene”, astfel a comentat Dinu Donos, fermier de la Cahul, solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a sprijinului Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, Japoniei și Norvegiei privind instituirea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultura din Republica Moldova.

„A făcut așa declarații pompoase către miniștrii UE, ați văzut vreun ministru acolo?! Către cine a făcut acea declarație, către telefon, pe hol?! Acestea sînt spectacole de prost gust. Dumnealui călătorește - Bolea călătorul. Dumnealui trebuie să vina în țară și să pună toate problemele cap la cap”, a declarat infignat agricultorul Dinu Donos.

Recent, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a solicitat sprijinul Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, Japoniei și Norvegiei privind instituirea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultura din Republica Moldova. Scrisorile au fost semnate la Bruxelles de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Vladimir Bolea pare că stă bine în fotoliul de ministru al Agriculturii, dau de înțeles fermierii, după întrevederea de astăzi cu șefa statului Maia Sandu, la Președinție. Chiar dacă ședința a fost cu ușile închise, agricultorii au declarat că i-au cerut repetat președintei să-l dea afară pe ministru.

Agricultorul Alexandru Brînză susține că în două ore de discuții la Președinție 99% din răspunsuri pe care le-au auzit fermierii la solicitările expuse au fost - „nu se poate, nu-i posibil, așa practică nu există”. „Doamna Președintă a vrut să ne explice care este starea ecologică a Republicii Molodva, de ce avem călduri mari, de ce nu plouă, de ce preponderent problema persistă la sud. Ultimul îndemn a fost să plantăm cît mai mulți copaci, să avem grijă de natură”, a declarat Brînză.


Fermierii au anunțat rezultatele discuțiilor cu președinta Maia Sandu, desfășurate astăzi, la Președinție. „Noi am înaintat Președinției propunerile noastre ce țin de prevederea legală, nu cunoaștem care vor fi acțiunile de mai departe, dar doamna președintă le va anunța cu siguranță”, a precizat directorul Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, Alexandru Bădărău.

Directorul Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, Alexandru Bădărău împreună cu cîțiva fermieri au mers, astăzi, la Președinție, pentru a purta discuții cu Maia Sandu. Șefa statului a refuzat ca întrevederea să fie făcută publică, dar și a invitat mai mulți participanți, care nu au participat la proteste, a anunțat Bădărău.

Mai mulți fermieri din diferite regiuni ale țării au protestat, pe 19 septembrie, în faţa Preşedinţiei, susținînd că legea aprobată de Parlament, care prevede ajutor pentru agricultori timp de jumătate de an, nu este funcțională. Totodată, manifestanții au anunțat că nu vor participa la ședința de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, planificată pentru astăzi, atîta timp cît ministru va fi Vladimir Bolea.

10
2
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав