X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

AGEPI împinge agenții economici în situația de pirați

26 iun. 2019,, 08:20   Economie
2465 0

Reprezentanți ai Asociației Naționale Copyright spun că în prezent autorii, interpreții, dar și alți titulari de drepturi conexe din Moldova nu sînt protejați de către Agenția de Stat pentru Protecție Intelectuală (AGEPI), dar prejudiciați.

Într-o conferință de presă la IPN, susținută marți, 25 iunie, un grup de autori a declarat că AGEPI refuză să ofere Copyright licența pentru colectarea renumerației de la persoanele care produc sau importă echipament și suporturi materiale utilizate la reproducerea operelor publicate legal.

Compozitorul Leon Știrbu a menționat că, potrivit legii, licența respectivă trebuia să fie oferită încă la 1 ianuarie 2019, iar din cauza întîrzierii sînt prejudiciați și mai mult titularii de drepturi. Ca rezultat, Copyright, în calitate de reprezentant al titularilor de drepturi, pentru a le apăra drepturile, s-a adresat în judecată. Leon Știrbu mai spune că, în aceste circumstanțe, AGEPI impune agenților economici situația de pirați, lipsindu-i de posibilitatea de a achita remunerația, iar titularii de drepturi nu sînt remunerați pentru munca lor.

Fizicianul Eugeniu Turuta, autor al unor lucrări în domeniul științei, a spus că AGEPI pregătește insistent să aducă, repetat, unele modificări în legislație care sînt contrare directivelor europene. Fizicianul susține că modificările urmăresc „protecția business-ului, business-ul să se simtă confortabil în Republica Moldova, nu are importanță că se încalcă drepturile de autor sau nu”. Eugeniu Turuta consideră că asupra directorului AGEPI, Lilia Bolocan, care insistă pe aceste modificări de legislație, „planează suspiciuni rezonabile de corupție”.

Compozitorul Oleg Baraliuc a declarat că este de datoria noii guvernări să studieze bine această problemă, ca, pe lîngă alte probleme stringente, să li se facă dreptate și autorilor, interpreților și altor titulari de drepturi de autor. Potrivit lui Oleg Baraliuc, dacă nu se va face dreptate, nimeni nu va mai dori să reprezinte Republica Moldova pe plan internațional.

Reprezentanții Asociației Naționale „Copyright”, declară că sînt „captivi ai cercului vicios al corupției”. Aceștia îi cer premierului Maia Sandu să o demită pe Lilia Bolocan din funcția de director al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Ei acuză directorul AGEPI de faptul că acționează în detrimentul autorilor, interpreților și a altor titulari de drepturi.

Lilia Bolocan, în cadrul unui briefing de presă, a respins acuzațiile care i-au fost aduse. Ea a spus că atacurile asupra sa și asupra instituției pe care o conduce s-au întețit anume în ultima perioadă și au legătură directă cu situația politică din țară.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?