X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Acuzații dure în adresa ministrului demis Vadim Brînzan

17 noi. 2019,, 17:31   Economie
9039 3

Fostul director al Căilor Ferate, Iurie Topală, l-a făcut cu ou şi cu oţet pe ministrul demis al Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

Topală spune că Brînzan ar fi incompetent şi că l-ar fi acuzat de pretinse ilegalităţi de la CFM fără să cunoască, cel puţin, cum funcţionează lucrurile în întreprindere. Mai mult, potrivit lui Topală, fostul Guvern ar fi vrut să înstrăineze CFM, fără să i-a în calcul riscurile. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, transmite publika.md.

"Tot timpul hoţul strigă prinde hoţul. – A vrut să vîndă Căile Ferate? – Da, a vrut să divizeze şi să o liberalizeze, el aşa vorbeşte frumos, dar liberalizare înseamnă vinderea. Ce înseamnă vinderea, o să pună pe umerii cetăţenilor, căci anual Calea Ferată nu poate exista fără suportul statului de 400-500 de milioane anual", a menţionat Iurie Topală.

Iurie Topală a mai spus că, în perioada în care a fost director al CFM, la întreprindere nu a existat nicio schemă ilegală, aşa cum a spus, anterior, în repetate rînduri, Vadim Brînzan. Mai mult, Topală susţine că, în discursurile sale, fostul Ministru al Economiei ar fi utilizat, deseori, cifre şi informaţii eronate şi aduce drept exemplu o declaraţie făcută de Brînzan la începutul lunii iulie curent.

"La Calea Ferată, în mod regulat, se percepea de la doi pînă la cinci euro pe fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul Republicii Moldova. Anul trecut au fost zece milioane de tone de marfă transportată. Faceţi calcule", a menţionat Vadim Brînzan, fostul Ministru al Economiei.

"E clar spus că noi am dus 4,9 mln în 2018, de unde a luat el zece milioane. Nu trebuie să ai Harvard terminat ca să ştii cîtă marfă se transportă pe Calea Ferată. Ai luat şi ai accesat statistica, te-ai uitat şi ai văzut. Vine şi face o matematică, vorbeşte", a explicat , fostul director al CFM.

Potrivit fostului director al CFM, Vadim Brînzan a fost cel mai incompetent ministru al Economiei pe care l-a avut Republica Moldova.

"Mai slab şi mai incompetent ministru al Economiei nu a avut Republica Moldova şi cu fermitate pot spune că nici nu o să aibă. Vine şi spune, eu o să merg prin sate, o să încalţ ciubotele din chirză şi o să merg prin sate. Tu eşti ministru ca să ne încalţi pe noi în ciubote de chirză? El nu se teme că la trimite lumea în chirză ciubotelor", a declarat Iurie Topală.

L-am sunat pe Vadim Brînzan pentru a-i cere o reacţie la acuzaţiile aduse de Iurie Topală. Fostul ministru al Economiei a răspuns la apel, dar a închis imediat după ce a aflat cu cine vorbește, fără să asculte întrebarea. Ulterior, nu a mai răspuns la telefon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?