AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI   STATISTICA:   Au intrat 471 287  Au ieșit 387 046   Au rămas 84 241     Mai multe detalii
Cazul Dodon stiri: 51
Cazul Șor stiri: 403
Criza energetică stiri: 744

A început perioada de DECLARARE a averilor pentru anul 2021

10 ian. 19:00   Economie
1720

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că a început perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale anuale. În acest sens, a fost elaborat un nou Ghid pentru depunerea declarațiile de avere și interese personale în formă electronică, reactualizat în baza noilor modificări legislative din 2021. Documentul este publicat pe pe pagina web a ANI în compartimentul „Depune Declarația Aici”, precum și în compartimentul „Ghiduri”.

Documentul reactualizat oferă subiecților declarării un sprijin rezultativ în procesul de completare și depunere a declarațiilor, începînd cu etapa autentificării pe Portalul Declarațiilor, pînă la ultima acțiune care presupune semnarea declarației de avere și interese personale în formă electronică, relatează Noi.md.

Totodată, în compartimentul ”Depune Declarația” este disponibil și formularul electronic al declarației de avere și interese personale, care a fost completat cu secțiuni noi privind declararea averii și intereselor personale. Astfel, demnitarii de stat și funcționarii publici își pot declara bunurile mobile și imobile, atît din țară, cît și din străinătate, indicînd inclusiv și valoarea reală de pe piață, dar și motivarea diferenței dintre valoarea bunului și valoarea de piață a bunului.

Aceștia sînt obligați să completeze și datele despre serviciile pe care le-au procurat în perioada de declarare, doar dacă acestea depășesc suma totală de zece salarii lunare medii pe economie. La declararea activelor financiare, subiecții declarării vor indica și informațiile despre bunurile virtuale, inclusiv valută virtuală, a căror valoare depășește zece salarii medii lunare pe economie.

Începînd cu anul 2022, noul formular a fost testat de peste 70 de subiecți ai declarării, care și-au onorat obligațiunea de depunere a declarației de avere și interese personal la angajarea și/sau eliberarea din funcția publică sau au depus declarația anuală.


Reprezentanții ANI sînt disponibili pentru acordarea suportului necesar la completarea și depunerea declarațiilor de avere și interese personale la numerele: 0 22 820 620; 0 22 820 619; 0 22 820 616; 0 22 820 607; 0 22 820 622.

Amintim că data limită de depunere a declarațiile anuale este de 31 martie. Pentru nedepunerea declarațiilor în termenele prevăzute de lege se aplică sancțiuni în mărime de la 3000 la 4500 lei. Iar, pentru nedeclararea averii, includerea incompletă sau incorectă a datelor din declarațiile de avere și interese personale, funcționarii riscă să devină subiecții unei proceduri de control sau a unei cauze sub aspect penal/fiscal.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În opinia dvs., ce ar trebui de întreprins în prezent pentru a asigura cel mai eficient autoapărarea Republicii Moldova?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав