Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

A doua putere economică mondială vrea să dezvolte colaborarea cu țara noastră

4 apr. 2019,, 09:50   Economie
2270 0

A doua putere economică mondială, ale cărei investiții externe au constituit anul trecut 130 miliarde USD, își va intensifica fluxurile de capital în țara noastră.

Este laitmotivul Forumului de Afaceri moldo-chinez, care s-a desfășurat în perioada 2-4 aprilie la Chișinău, la inițiativa Agenției de Investiții și prin asistența Ambasadei Republicii Moldova în China.

Evenimentul a reunit 12 investitori de top din China, în frunte cu vicepreședintele Asociației China-Europa pentru Cooperare Tehnico-Economică (ACECTE), care au subliniat atractivitatea Republicii Moldova drept destinație pentru investiții de lungă durată în sectoarele strategice ale economiei.

Deschiderea investitorilor chinezi se manifestă pe fundalul consolidării relațiilor de cooperare și prietenie dintre China și Europa – tot mai multe țări europene răspund pozitiv la inițiativa guvernului chinez „Centura și Drumul”, realizînd valoarea și importanța unei cooperări dintre bătrînul continent și Asia.

Ediția 2019 a Forumului de Afaceri moldo-chinez a inclus un panel de discuții amplu, intitulat „Moldova – o nouă destinație pentru investiții”, în cadrul căruia reprezentanții Guvernului RM au vorbit despre oferta investițională a țării noastre.

În perioada aflării la Chișinău, delegația chineză a vizitat Zona Economică Liberă Chișinău, cramele „Cricova” și „Mileștii Mici”. Programul vizitei a inclus și întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, Ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, Directorul General al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc și alți oficiali.

Potrivit datelor statistice, pe teritoriul Republicii Moldova activează 86 de companii cu capital chinez, capitalul investit de acestea fiind în valoare de aproape 6,76 mln. lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?