X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

15% din terenurile agricole din Moldova sînt deținute de străini (VIDEO)

29 mai. 2019,, 15:30   Economie
3865 1

Deși legea interzice vînzarea terenurilor agricole cetățenilor străini sau companiilor cu capital străin, metode de a o ocoli sînt destule.

Un calcul estimativ efectuat de Asociația Investitorilor Străini arată că în jur de 15% din terenurile agricole sînt deținute de străini. Altfel spus, am cedat deja echivalentul a patru raioane din nordul țării, notează agora cu referire la un material realizat de RISE Moldova.

Un exemplu prezentat în material este satul Găvănoasa, raionul Cahul. Aici, în jur de 300 de persoane, sau o treime dintre micii fermieri, și-au vîndut deja cotele de pămînt. Inginerul cadastral din localitate, Vasile Serdicenco, a spus că cele mai multe terenuri au fost vîndute în perioada anilor 2008-2011 și au ajuns în proprietatea unei singure companii din Chișinău – Consoliterra SRL.

În satul vecin, Văleni, este aceeași situație. Aici, potrivit autorităților locale, Consoliterra a cumpărat circa o mie de hectare.

„Au cumpărat peste tot. Eu nu știu ce politică au avut de au cumpărat terenurile peste tot, inclusiv și livada, și vie. Atunci era un preț, aș spune infim. În jur la 6-7 mii de lei dădeau pentru un hectar. Oamenii, dacă au rămas singuri, bătrîni, fără ajutor, fără sprijin, au fost nevoiți și mulți au vîndut”, a spus inginerul cadastral în satul Văleni, Gheorghe Severin.


Legea privind modul de vînzare-cumpărare a pămîntului interzice companiilor al căror capital social conține investiții străine să achiziționeze terenuri agricole. Această prevedere este însă ușor de ocolit. Potrivit președintelui Asociației Investitorilor Străini, Alexander Koss, una dintre metode este utilizarea lanțurilor de companii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?