X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Zeci de mii de oameni protestează la Paris față de creșterea prețurilor

17 oct. 2022,, 12:30   Externe
2333 0

Zeci de mii de oameni au ieşit duminică în stradă la Paris pentru a protesta împotriva costului ridicat al vieții. Printre manifestanți se află și laureata Premiului Nobel pentru Literatură Annie Ernaux.

Manifestația a avut loc la apelul formațiunii de opoziție de stînga LFI (La France Insoumise, Franța nesupusă) a lui Jean Luc Melenchon, în semn de protest împotriva creșterii costului vieții, dar și inacțiunii guvernului în ce privește combaterea schimbărilor climatice, relatează dpa și AFP, transmite digi24.ro.

Potrivit postului de ştiri BFMTV, organizatorii au afirmat că mitingul a reunit în capitală 140.000 de oameni, în timp ce poliția a estimat participarea la 30.000 de oameni.

La manifestație a fost prezentă și laureata Premiului Nobel pentru literatură din acest an, Annie Ernaux. Marșul a fost menit, în parte, să demonstreze unitatea stîngii împotriva guvernului după ce în ultimele luni aceasta a fost zdruncinată de scandaluri legate de acuzații de violență împotriva femeilor.


Doi oficiali din Partidul de Stînga și ai Verzilor au demisionat. În același timp, atmosfera a devenit foarte tensionată în Franța în ultimele zile. O grevă lansată cu peste două săptămîni în urmă de lucrătorii din rafinării pentru majorări salariale a determinat sincope în livrări, iar prețul combustibilului a ajuns și la trei euro litrul.

Autoritățile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstrații similare protestelor "vestelor galbene" din 2018 și 2019, declanșate în parte de creșterea taxelor pe combustibil.

Totuși, la o zi de greve și proteste pe plan național convocată la finele lui septembrie au luat parte mai puțini francezi decît se aștepta. Pentru marți au fost anunțate noi greve, iar răspunsul la apel ar putea fi de această dată mai puternic, notează dpa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?