Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vucic a declarat că nu va semna documentul cu privire la recunoașterea Kosovo

20 mar. 2023,, 12:00   Externe
2045 0

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, în adresarea sa către națiune, că nu va semna niciun document de recunoaștere a Kosovo pînă la sfîrșitul mandatului său prezidențial, care expiră în 2027.

Fiind întrebat de un jurnalist de ce evită să semneze noi acorduri cu Pristina, președintele sîrb a răspuns: "Am o durere insuportabilă în mîna dreaptă, dar numai cu mîna dreaptă pot semna, iar această durere va continua în următorii patru ani. În ceea ce privește semnarea, a fost, desigur, o glumă. Guvernez țara Serbia, iar semnătura mea ar fi obligatorie din punct de vedere juridic pentru Republica Serbia, așa că știu unde să-mi pun semnătura și unde nu. Mă comport responsabil și serios".

Anterior, Vucic a declarat că orice decizie finală cu privire la problema Kosovo nerecunoscută va fi luată de poporul sîrb. În plus, el nu va permite recunoașterea independenței Kosovo și nu îi va permite să adere la ONU.

La 27 februarie, serviciul de Politică Externă al UE a publicat "Acordul privind calea spre normalizarea relațiilor dintre Kosovo și Serbia". Documentul include recunoașterea reciprocă a pașapoartelor, refuzul Serbiei de a reprezenta Kosovo pe arena mondială, schimbul de misiuni diplomatice, precum și obligațiile legale ale părților de a lucra asupra unei "normalizări cuprinzătoare a relațiilor". Potrivit șefului serviciului de politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell, la discuțiile de la Bruxelles liderii Serbiei și Kosovo au fost de acord cu textul acordului. Acordul nu va intra în vigoare pînă la stabilirea procedurii de punere în aplicare a acestuia.

3
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?