Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Vremea rece îți afectează pielea

1 feb. 2019,, 03:00   Externe
2362 0

În sezonul rece, foarte multe persoane se confruntă cu problema coatelor uscate. Însă dacă ai pielea sensibilă, cu tendinţă de uscare, şi mai ai şi un job la birou, cel mai probabil că te confrunţi cu această neplăcere mai tot timpul, nu numai în anotimpurile reci.

Tocmai de aceea, este indicat ca măcar săptămînal să îţi faci un tratament pentru coate. Neglijate, aceste zone uscate de piele se pot crăpa şi, în cazuri grave, pot apărea chiar şi sângerări. În plus, coatele excesiv de uscate ajung să fie sensibile la orice atingere şi chiar să usture.

Iată cum îţi poţi prepara singură un tratament natural eficient pentru zona coatelor, din doar câteva ingrediente. Vei avea nevoie de o linguriţă de cremă de gălbenele, de o linguriţă de miere, puţin suc de lămâie şi o fiolă de vitamina A.

Amestecă toate ingredientele într-un recipient de sticlă sau din ceramică şi aplică cu generozitate tratamentul pe zonele afectate. Cel mai indicat ar fi să îţi aplici acest tratament seara, înainte de culcare, şi să dormi îmbrăcată într-o bluză cu mânecă lungă, pentru ca tratamentul să-şi facă efectul timp îndelungat, la căldură. Dacă nu vrei însă să dormi cu acest tratament pe coate, aplică-l oricând ai timp, lasă-l să acţioneze câteva minute, spală-ţi coatele şi apoi aplică cremă hidratantă. Orice variantă vei alege, vei remarca cu siguranţă, a doua zi de dimineaţă, că pielea coatelor este hidratată şi fină.

Poţi ţine acest amestec fără probleme la frigider, timp de două-trei zile, şi poţi repeta tratamentul. De fapt, pentru efecte de lungă durată este recomandat să aplici masca măcar o dată pe săptămână. Însă dintr-un amestec precum cel de mai sus vei obţine suficient produs pentru două aplicări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?