X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Votul privind aderarea României la Schengen va avea loc joi

7 dec. 2022,, 19:45   Externe
2476 0

Europarlamentarii Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan au anunțat miercuri că votul privind aderarea României la spațiul Schengen va fi pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi.

Premierul Nicolae Ciucă ceruse de miercuri dimineață acest lucru.

”În ultimele luni, România a fost deschisă și a lucrat strîns cu instituțiile europene și cu autoritățile din Suedia, Olanda și Austria. Am răspuns tuturor îngrijorărilor și am demonstrat că țara noastră merită să fie în Schengen. Am convins Suedia și Olanda să-și întoarcă votul și să ne sprijine. Lucrăm în continuare îndeaproape cu autoritățile din Austria. Continuăm munca pentru a obține cît mai curînd un rezultat pozitiv privind aderarea țării noastre cu drepturi depline în spațiul Schengen”, a declarat Siegfried Mureșan.

Rareș Bogdan a declarat la Antena 3 că ”nu mai putem aștepta încă un an, încă o amînare. Azi statul român își va apăra interesele pînă la capăt, îi vom explica cancelarului austriac că suferă și firmele austriece de pe urma unei eventuale amînări. Austria e singură acum, nici o altă țară din UE nu mai refuză votul pentru intrarea României în Schengen. Nu mai poate acționa discreționar, cu argumente care nu sînt corecte”.

Reamintim că Austria a rămas singura țară care a anunțat public că se opune intrării României în Schengen, după ce Olanda și Suedia și-au schimbat poziția.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?