Valorificarea științei și inovației, în discuție la forumul ONU

10 iul. 21:30   Diverse
1750 0

În sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, astăzi 10 iulie, își deschide lucrările Forumul Politic la Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă (High Level Political Forum - HLPF), care va avea loc în perioada 10–19 iulie 2023.

În cadrul lui, sunt puse în discuție măsuri eficiente și incluzive de redresare pentru a diminua impactul pandemiei de COVID-19 asupra procesului de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și pentru a identifica politici orientate spre implementarea deplină a Agendei 2030, adoptată de ONU în 2015, transmite Știri.md.

Agenda 2030 cuprinde 17 obiective și reprezintă un program de acțiuni la nivel mondial ce promovează echilibrul între trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu. De remarcat că acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare.

În contextul provocărilor globale tot mai complexe, Consiliul Științific Internațional (https://council.science/) mobilizează știința și resursele pentru a oferi factorilor de decizie soluții bazate pe dovezi, sprijinindu-se pe expertiza membrilor săi la nivel global. Având în componența sa 126 de membri (ISC Fellows), Consiliul activează la interfața dintre știință și politică, în special la nivelul Organizației Națiunilor Unite, scopul fiind implicarea științei în procesele de elaborare și dezvoltare a politicilor internaționale. În documentul de poziție pentru Forumul Politic la Nivel Înalt, pregătit de către membrii Consiliului Științific Internațional, se solicită valorificarea puterii științei, tehnologiei și inovației în susținerea luării deciziilor bazate pe dovezi la toate nivelurile. Problema valorificării puterii științei privind realizarea Agendei 2030 va fi abordată în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt în dimineața zilei de 17 iulie curent. Documentul de poziție, semnat de membrii Consiliului, poate fi accesat aici. Printre semnatari se regăsește și academicianul Ion Tighineanu, președinte interimar al AȘM, membru al Consiliului Științific Internațional din 5 decembrie 2022.

În cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt, vor fi prezentate rezultatele evaluării procesului de implementare a Agendei 2030 în mai multe țări ale lumii: Belgia, Bosnia și Herțegovina, Canada, Croația, Franța, Islanda, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia ș.a.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați activitatea Serviciului 112, mai ales, în contextul intemperiilor?