X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un start-up francez vrea să faciliteze explorarea spaţială cu ajutorul unei pânze solare

22 mar. 2022,, 23:00   Externe
2942 0

Gama, un start-up francez, se pregăteşte să testeze o pînză solară în spaţiu şi speră să producă în viitor "instrumente low-cost" pentru explorarea spaţială, bazate pe radiaţia luminoasă, utilizată ca mijloc unic de propulsie pentru a ajunge în regiunile îndepărtate ale Sistemului Solar, informează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Misiunea "Gama Alpha", care urmează să fie lansată la sfîrşitul lunii octombrie cu ajutorul unei rachete a companiei SpaceX, vizează testarea funcţionării unei pînze solare cu suprafaţa de 73 de metri pătraţi, ce va servi drept motor pentru un mic satelit de 11 kilograme.

Propulsia este furnizată de fotonii emişi de Soare. Atunci cînd aceste particule de lumină percutează pînza, presiunea infimă pe care ele o exercită ar permite înaintarea dispozitivului în spaţiu.

"În spaţiu, fără frecarea aerului, o forţă continuă, chiar dacă este slabă, aplicată asupra unui vehicul permite inducerea unei acceleraţii constante şi, astfel, creşterea lentă dar într-o manieră continuă a vitezei sale", a explicat Jordan Culeux, coordonatorul tehnic al proiectului, citat într-un comunicat.

Dispozitivul accelerează, deci, în permanenţă pînă atinge viteze extraordinare, fapt care i-ar permite, în teorie, să ajungă lîngă Pluto în doar cinci ani, comparativ cu cei nouă ani de care are nevoie o sondă spaţială clasică.

Conceptul nu este nou, însă precedentele misiuni similare sînt puţin numeroase. Japonezii au desfăşurat în spaţiu pînza solară Ikaros în 2010, iar o organizaţie americană care promovează explorarea spaţială, Planetary Society, a procedat la fel cu pînza sa, denumită Lightsail 2, în anul 2019.

Pentru moment, misiunea Gama Alpha, care a beneficiat de o finanţare de 2 milioane de euro oferită de BPI (Banca Publică de Investiţii din Franţa, n.r.), agenţia spaţială franceză CNES şi mai mulţi antreprenori, se va limita la o desfăşurare a pînzei sale solare pe o orbită terestră joasă, la altitudinea de 550 de kilometri.

"Vrem să testăm desfăşurarea pînzei noastre în spaţiu. Majoritatea proiectelor utilizează catarge care deschid pînza ca o umbrelă de soare, dar noi folosim forţa centrifugă pentru a face acest lucru", a explicat Louis de Gouyon Matignon, preşedintele companiei Gama.

Cu o grosime de 2,5 microni, de aproape 50 de ori mai subţire decît grosimea unui fir de păr, pînza solară franceză va fi mai întîi pliată într-o "cutie puţin mai mare decît un Big Mac", a adăugat el.

Scăderea costurilor privind lansările spaţiale şi producţia de sateliţi la scară miniaturală oferă un viitor frumos pînzelor solare, întrucît aceste dispozitive "sînt eficiente, dacă satelitul lor este foarte puţin masiv", a adăugat preşedintele companiei Gama.

Specialiştii de la Gama speră să producă astfel "un instrument low-cost de explorare". "Obiectivul nostru este să reducem foarte mult costurile şi să generăm mai multe misiuni ştiinţifice pentru explorarea spaţiului îndepărtat", mai ales în ţări care nu aveau pînă acum acces la astfel de programe, a mai spus Louis de Gouyon Matignon.

Compania franceză doreşte să lanseze una dintre pînzele sale solare spre planeta Venus în anul 2025.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?