X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un nou eșec pentru agenția spațială a Japoniei

7 mar. 2023,, 20:00   Externe
2478 0

Racheta japoneză de nouă generaţie H3 a primit marţi ordinul de autodistrugere la puţin timp după lansare din cauza unei defecţiuni de origine deocamdată necunoscută, care a făcut ca succesul misiunii sale să devină imposibil, a anunţat agenţia spaţială niponă (JAXA).

Acesta este al doilea eşec consecutiv înregistrat de noul lansator spaţial H3, în care inginerii japonezi şi-au pus multe speranţe. La jumătatea lunii februarie, acelaşi model de rachetă nu a reuşit să se ridice de pe rampa de lansare din cauza unei probleme înregistrate la nivelul propulsoarelor de rapel (booster), obligînd JAXA să amîne zborul său inaugural.

De această dată, racheta niponă a reuşit să fie lansată aşa cum era prevăzut, la ora locală 10:37 (01:37 GMT), de la Centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei. Însă misiunea sa a fost stopată zece minute mai tîrziu, cînd viteza vehiculului spaţial părea să scadă anormal de mult, informează Agerpres.

Centrul de comandă a indicat mai întîi că pornirea motoarelor ataşate de a doua treaptă a rachetei "nu a fost confirmată", înainte să anunţe că a emis un ordin de autodistrugere, întrucît nu mai exista "nicio posibilitate de reuşită a misiunii". Impunătorul model H3, succesor al rachetelor din gama H2-A, urma să îi permită Japoniei să realizeze în viitor lansări spaţiale comerciale mai frecvente, mai sigure şi mai puţin costisitoare, pentru ca ţara asiatică să fie capabilă să rivalizeze în special cu lansatorul Falcon 9 al companiei americane SpaceX în domeniul lansărilor de sateliţi.

JAXA are reputaţia unei înalte fiabilităţi a lansărilor sale, însă agenţia niponă se confruntă cu o serie de eşecuri începînd de anul trecut. În octombrie 2022, un alt lansator al său, Epsilon, de talie mai mică, a primit de asemenea ordinul de autodistrugere la puţin timp după lansare din cauza unei probleme de traiectorie. Acela a fost primul eşec suferit de o rachetă spaţială din arsenalul JAXA după anul 2003.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?