Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un fost candidat la președinția Turciei îl susține pe Erdogan înaintea celui de-al doilea tur de scrutin

23 mai. 2023,, 11:30   Externe
2295 0

Candidatul la președinția Turciei, Sinan Ogan, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur de scrutin cu 5,2% din voturi, și-a anunțat duminică sprijinul pentru actualul șef de stat Recep Tayyip Erdogan în cel de-al doilea tur de scrutin.

Potrivit Adevărului European, declarația lui Onan de la conferința de presă a fost citată de postul de televiziune turc NTV.

Într-un discurs care a durat aproape o jumătate de oră, politicianul turc le-a mulțumit participanților la campania sa electorală, reclamînd "condițiile inegale și nedrepte" din primul tur al alegerilor.

Onan a adăugat că s-a întîlnit cu ambii candidați, Erdogan și Kemal Kılıçdaroğlu, din partea opoziției unite, cărora le-a "exprimat liniile sale roșii fără nicio negociere sau angajament".

"În turul al doilea, îl vom susține pe Erdogan", a conchis el.


Se crede că decizia lui Onan de a-l susține pe președintele turc în exercițiu îi va crește considerabil șansele de victorie, în condițiile în care, în primul tur, i-a lipsit aproximativ jumătate de procent din voturi pentru a trece pragul de 50%.

De asemenea, ar putea fi o lovitură pentru Kılıçdaroğlu, despre care se preconiza deja că îl va învinge pe Erdoğan în primul tur și care, de atunci, s-a luptat să cîștige voturi de la alți candidați, în special prin intensificarea retoricii sale privind migrația.

Reamintim că primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia nu a stabilit un cîștigător. Erdogan și candidatul comun al opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, se vor confrunta într-un al doilea tur de scrutin la 28 mai.

Blocul lui Erdogan s-a clasat pe primul loc în alegerile parlamentare.

7
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?