X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un cuplu italian a plecat în vacanţă la Cracovia, însă a aterizat la Craiova

16 aug. 2022,, 08:15   Externe
2082 0

Un cuplu de italieni a plecat în vacanţă la Cracovia (Polonia), însă la sosire şi-a dat seama că a ajuns în România, la Craiova, scrie gazzettinodelchianti.it, citat de hotnews.

Cuplul Paola şi Massimo, din Quarate, a mers la o cunoscută agenţie de turism din Florenţa pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde îi aşteptau nişte prieteni.

„În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna şi am ajuns la Craiova (România). La început am rîs, dar apoi ne-am supărat”, spun cei doi.

Eroarea a apărut din cauza asemănării celor două nume. Şi Paola spune şi de ce nu li s-a părut ciudat.

„În naivitatea mea, am crezut că acesta este numele oraşului scris în poloneză. Am avut încredere şi ne-am continuat călătoria în pace. Cînd am coborît la aeroport şi am realizat că sîntem în România a fost un şoc”, a spus femeia.


Deoarece nu au mai avut cum să organizeze un zbor spre Cracovia pe timpul vacanţei rămase, cei doi s-au cazat la un hotel din Craiova, iar la întoarcere spun că vor rezolva situaţia cu agenţia de turism.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?