X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un bărbat a găsit un coif vechi de 2500 de ani

18 ian. 2021,, 21:30   Externe
10189 0

Un bărbat din comuna Alexandru Ioan Cuza, judeţul Iaşi, a ţinut timp de trei ani, în podul casei, un coif vechi de 2.500 de ani, care ar valora peste 400 de mii de euro. Omul susţine că l-a găsit în apele Siretului, cînd a mers la scăldat. Potrivit Ziarului de Iaşi, coiful ar fi corintic şi datează din secolele VI sau V înainte de Hristos, transmite publika.md.


"M-am împiedicat la adîncimea de un metru, cam aşa şi nu am ştiut ce e. Am zis că e un craniu ceva. Cînd am scos - o cască. Am curăţit-o, am spălat-o", a spus Radu Zaina.

Bărbatul a povestit că a mers cu artefactul la Poliţie, însă ajutorul de şef de post l-a trimis acasă pentru că nu a vrut să se complice şi să ceară expertizarea acestuia.

"La poliţie nu m-au luat în seamă, mi-au spus du-te acasă, ce poate să fie asta şi am ţinut-o acolo pînă au venit domnii şi au luat-o", a spus fermierul.

Cazul a reapărut în atenţia poliţiştilor acum cîteva zile, în timp ce anchetau un dosar de furt dintr-un sit arheologic. În urma descinderilor, desfăşurate la locuinţa bărbatului, autorităţile au recuperat coiful care ar putea fi clasat în patrimoniul cultural național al României. În urmă cu trei ani, un coif similar s-a vîndut cu peste 200.000 de dolari, la New York. Cel din Iaşi este însă mult mai prețios deoarece a fost găsit într-o zonă îndepărtată de originea lui.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?