X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

„Turnul Fecioarei” de la Istanbul îşi redeschide porţile pentru vizitatori

17 mai. 2023,, 22:30   Externe
2880 0

Legendarul "Turn al Fecioarei" de la Istanbul a fost redeschis după lucrări de restaurare meticuloase şi cîteva îmbunătăţiri. Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia a recondiţionat, inclusiv insula de 1 800 de metri pătrați, pe care se află construcția.

Toate lucrările au durat aproximativ 570 de zile. La restaurarea monumentului au contribuit 150 de persoane.

Procesul de restaurare a „Turnului Fecioarei” („Kiz Kulesi”), o structură emblematică din largul coastei situate pe partea asiatică a Istanbulului, a început în 2021.

Turnul, care datează din secolul al V-lea î.Hr., inițial a fost un punct vamal ce trebuia să gestioneze navele care călătoreau prin Strîmtoarea Bosfor.

După cucerirea Istanbulului în anul 1453 de către sultanul Mehmed al II-lea, aici a fost construit un turn de lemn, care a servit ca turn de veghe, dar şi ca loc de carantinare în perioadele următoare, transmite mediafax.ro.


Situat în mijlocul Bosforului „Turnul Fecioarei” are cîteva legende. Una din acestea este despre povestea unui rege, care a construit acest turn după ce un ghicitor l-a avertizat că fiica lui va muri din cauza unei muşcături de şarpe.

Totuși, prinţesa nu a putut să-şi evite soarta şi a murit după ce a fost muşcată de un şarpe care a pătruns în castel într-un coş cu fructe.

Turnul a mai apărut şi în cîteva producţii cinematografice celebre, cum ar fi: James Bond „The World is Not Enough” sau în filmul de acţiune „Hitman” produs în 2007.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?