Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Trump se predă la New York şi va fi pus oficial sub acuzare pentru mai mult de 30 de infracţiuni

4 apr. 2023,, 09:45   Externe
1987 0

Zi istorică în Statele Unite. Fostul președinte Donald Trump va merge în fața Curții Supreme din New York, unde judecătorul îi va prezenta acuzațiile în dosarul privind plata de 130 de mii de dolari făcută în 2016 către actrița porno Stormy Daniels.

Presa americană a scris că investigația anchetatorilor a dus la formularea a peste 30 de capete de acuzare, legate de fraudă.

Trump ar fi încercat să cumpere tăcerea fostei actrițe de filme pentru adulți, cu care ar fi avut o relație extraconjugală. Legalitatea plății și eventualele încălcări ale legislației privind finanțarea campaniei electorale sînt aspectele avute în vedere de procurori. Fostul președinte, care a negat în permanență faptele, se afla, marți dimineață, în clădirea pe care o deține pe celebrul bulevard Fifth Avenue din cartierul Manhattan.

Miliardarul republican a ajuns acolo luni seară. El a denunțat o inculpare „falsă și rușinoasă”, care, în opinia sa, ar face parte dintr-o „vînătoare de vrăjitoare”.

Trump Tower din New York a fost transformat într-o adevărată fortăreață cu ocazia prezenței liderului republican pentru confruntarea de marți cu justiția americană. El a fost așteptat în fața clădirii de sute de susținători, dar și de jurnaliști din întreaga lume.


Între timp, forțele de ordine sînt pregătite pentru cel mai rău scenariu în jurul Trump Tower și în apropierea tribunalului.

Primarul din New York îi avertizează pe cei înclinați către violențe

În cele două locații au fost instalate baricade iar Eric Adams, primarul din New York, i-a avertizat pe cei înclinați spre violențe:

Deși s-ar putea ca unii răzvrătiți să se gîndească să vină în orașul nostru, mesajul nostru este clar și simplu: controlați-vă. Orașul New York este casa noastră, nu un loc de joacă pentru furia voastră deplasată. Ca întotdeauna, nu vom permite violența sau vandalismul de niciun fel. Iar dacă cineva este prins participînd la orice act de violență, va fi arestat și tras la răspundere, indiferent cine ar fi”, a spus Adams.

Chiar înaintea înfățișării înaintea instanței, Donald Trump a făcut o schimbare-surpriză în echipa sa de avocați. Todd Blanche va fi principalul consilier juridic al fostului președinte. Blanche i-a apărat anterior pe managerul de campanie al lui Trump, Paul Manafort, și pe Igor Fruman, un fost asociat al lui Rudy Giuliani.

Miliardarul în vîrstă de 76 de ani, care a încercat, cu ajutorul susținătorilor săi ce au asaltat Capitoliul, să blocheze preluarea mandatului prezidențial de către Joe Biden, a reintrat în cursa pentru nominalizarea republicană la președinția în 2024.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?