Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Timpul petrecut în natură ajută la dezvoltarea copiilor

21 iul. 2021,, 23:30   Externe
3074 0

Pentru copiii care locuiesc aproape de spații verzi sau petrec mult timp în natură asta înseamnă și un risc mai mic de probleme emoționale și de comportament.

În plus, funcțiile cognitive se dezvoltă mai ușor, transmite Știri.md.

Cum au făcut cercetătorii legătură între natură și dezvoltarea cognitivă a copiilor?

Oamenii de știință britanici au realizat un studiu amplu pe parcursul a 4 ani în care au analizat comportamentul a peste 3.500 de copii cu vîrsta cuprinsă între 9 și 15 ani de la 31 de școli din Londra. Cercetătorii au analizat timpul petrecut de adolescenți în spații verzi precum păduri, pajiști sau parcuri în funcție de distanța de la acestea pînă la casa sau școala lor.

Rezultatele au arătat că o expunere zilnică mai mare în astfel de spații verzi a fost asociată cu o memorie mai bună și un risc cu 17% mai mic de a dezvolta probleme emoționale sau comportamentale în următorii doi ani. Oamenii de știință au luat în calcul și vîrsta, sexul, ocupația părinților, tipul de școală sau poluarea aerului din zona în care locuiau.


Ar putea copiii care nu stau lîngă zone verzi sau care nu au acces la ele să dezvolte lipsuri sau întîrzieri în procesul cognitiv?

Cercetătorii au stabilit că nu poate fi vorba despre o relație cauzală între cele două. Asta pentru că nu au reușit să determine mecanismele prin care natura aduce aceste beneficii pentru sănătatea mintală.

O posibilă explicație dată însă de specialiștii britanici este faptul că prin expunerea în natură adolescenții sînt expuși audio și vizual la mai multe experiențe prin prisma vegetației din aceste spații și a animalelor.

De menționat este și faptul că adolescenții cu nevoi educaționale speciale ar putea să reacționeze diferit în comparație cu cei reprezentați în cercetare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?