X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

SUA: Pandemia de COVID a izbucnit cel mai probabil de la o scurgere de laborator

27 feb. 2023,, 07:14   Externe
3016 0

Departamentul american pentru Energie a concluzionat că pandemia de Covid-19 a apărut probabil dintr-o scăpare a unui laborator, potrivit unui raport de informații clasificat furnizat recent Casei Albe și membrilor cheie din Congresul SUA, potrivit The Wall Street Journal, citat de realitatea.

Schimbarea poziției Departamentului de Energie, care anterior era indecis despre cum a apărut virusul, apare într-o actualizare făcută la un document din 2021 întocmit de biroul Directorului de National Intelligence, Avril Haine.

Noul raport subliniază cum diferite părți ale comunității de informații au ajuns la analize disparate privind originea pandemiei. Departamentul de Energie se alătură acum Biroului Federal de Investigații (FBI) spunînd că virusul probabil s-a răspîndit printr-o eroare la un laborator chinezesc. Patru alte agenții, alături de panelul național de informații al SUA, încă analizează posibilitatea să fie rezultatul transmiterii pe cale naturală, iar altă două sînt indecise.

Concluzia Departamentului de Energie este rezultatul noilor informații și este semnificativ deoarece agenția are o expertiză științifică considerabilă și supraveghează o rețea de laboratoare naționale din SUA, unele dintre ele efectuînd cercetare biologică avansată. Departamentul de Energie a făcut analiza cu o „încredere scăzută”, potrivit persoanelor ce au consultat raportul secret.

FBI a ajuns în 2021 la concluzia că pandemia a fost probabil rezultatul unei scăpări din laborator, avînd o „încredere moderată” și încă își menține punctul de vedere. FBI folosește microbiologi, imunologi și alți oameni de știință și este sprijinit de Centrul Național pentru Analiză Biomedicală, care a fost stabilit la Fort Detrick în 2004, pentru a analiza anthrax și alte posibile amenințări biologice.


Oficiali americani au refuzat să dea detalii despre noile informații și despre analiza care a făcut Departamentul de Energie să-și schimbe poziția. Aceștia au adăugat că deși Departamentul de Energie și FBI fiecare au spus că o scurgere neintenționată din laborator este cea mai probabilă sursă, cele două instituții au ajuns la acele concluzii din motive diferite.

Documentul actualizat subliniază cum oficiali din domeniul informațiilor (intelligence) încă pun cap la cap explicațiile despre cum a apărut pandemia de Covid-19. Consiliul Național de Informații, care conduce analiza strategică pe termen lung, și alte patru instituții, pe care oficialii au refuzat să le identifice, încă analizează cu „încredere scăzută” că virusul a fost transmis prin căi naturale de la un animal infectat, potrivit raportului actualizat. În ciuda analizelor diferite ale agențiilor americane, actualizarea reafirmă un consens existent între ele că virusul ce provoacă Covid-19 nu a fost rezultatul unui program chinezesc de concepere a armelor biologice, au spus persoanele care au consultat raportul, citate de WSJ.

2
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?