Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Studiu: De ce este bine să zîmbiți în timp ce alergați

6 aug. 2022,, 03:00   Externe
2588 0

Alergătorii care zîmbesc în timpul curselor consumă mai puţin oxigen, au un ritm mai economic şi au un nivel mai scăzut de efort dezvăluie un studiu realizat de Universităţile din Ulster şi Swansea, relatează EFE.

Cercetătorii au efectuat un studiu cu ajutorul unui grup de 24 alergători care au purtat o mască pentru măsurarea consumului de oxigen şi care completau în timp ce zîmbeau perioade de efort de 4-6 minute pe banda de alergare, transmite stirileprotv.ro.

Concluziile, publicate în Psychology of Sport and Exercise, dezvăluie că alergătorii cu zîmbetul pe buze consumă mai puţin oxigen, aleargă într-un ritm mai economic şi depun un efort fizic mai scăzut comparativ cu cei care din grupul de control şi cei care se încruntă.

″A rezultat o economie de 2,8% pentru cei care zîmbeau faţă de cei care au grimase″, a precizat Noel Brick, profesor de psihologia exerciţiului de la Universitatea din Ulster, coautor al studiului.

O economie de 2,8%, pentru un atlet normal care aleargă un maraton în 4h20min sau 4h45min, poate garanta un cîştig de 5 minute pe distanţa clasică de 42,195 km.


Kenyanul Eliud Kipchoge, deţinătorul recordului mondial la maraton, care anul trecut, la Viena, a coborît sub 2 ore, performanţă care nu a fost însă omologată, aleargă mereu cu un zîmbet larg pe faţa sa. El explică că zîmbeşte pentru a se relaxa şi pentru a învinge durerea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?