Somnul la copii: Cît trebuie să doarmă un copil

Somnul la copii: Cît trebuie să doarmă un copil

Mulți părinți sînt îngrijorați în legatură cu somnul la copii. Își fac griji că bebelușul lor nu doarme suficient sau că, dimpotrivă, doarme prea mult. Ei bine, nu există o regulă generală, fiecare copil doame atît cît are nevoie. Există, însă, cîteva generalități în ceea ce privește somnul la copii. Iată care este părerea specialiștilor în domeniu.

Somnul la copiii iîntre 1-4 săptămîni


Un nou-născut ar trebui să doarmă aproximativ 15-18 ore pe zi, însă somnul este fragmentat și se trezește o dată la 2 pînă la 4 ore. Asta nu înseamnă ca este ceva în neregulă cu el, ci se trezește pentru că are nevoie de hrană. Copiii născuți prematur pot dormi chiar și mai mult, după cum bebelușii în perioada colicilor pot dormi mai puțin.


Pentru că nu au încă format ceasul biologic, bebelușii nu se conduc după ciclul zi-noapte. Ei sînt ghidați doar de nevoile fiziologice.

Somnul la copiii între 1 și 4 luni


Pînă la vîrsta de 6 săptămîni, programul de somn al copiilor începe să se stabilizeze. Cea mai lungă perioadă de somn neîntrerupt poate atinge și 6 ore. Un alt element important este faptul că dispare confuzia zi-noapte. Per total, un bebeluș între 1 și 4 luni ar trebui să doarmă 14-15 ore pe zi.

Somnul la copiii între 4 și 12 luni


Deși este ideal ca bebelușii între 4 și 12 luni să doarmă pînă la 15 ore, marea lor majoritate dorm în jur de 12 ore. Aici trebuie să intervină parinții și să le creeze o rutină a somnului. Pentru că deja sînt suficient de mari, ei socializează cu copiii în parc, desfășoară alte activități pe parcursul zilei, în rezultatul cărora ei obosesc și au nevoie de odihnă. Spre vîrsta de 6 luni, copiii trebuie să aibă în jur de 3 reprize de somn pe zi. Ultima dintre ele trebuie să se termine suficient de devreme încît bebelușul să aibă timp pentru a ieși în parc, pentru a se juca, dar și alte activități care să-l facă să aibă un somn bun pe parcursul noptii. Spre vîrsta de 12 luni, programul de somn al copilului ar trebui să fie următorul: somnul de dimineață între 9 și 10, apoi somnul de la prînz 12-14, iar somnul de după-amiază să fie între 15-17. În funcție de copil, evident, aceste intervale pot suferi modificșri. 

Somnul la copiii între 1 și 3 ani


Odata trecuți de 18 luni, copiii renunță la somnul de dimineată și vor avea o singură repriză de somn, cea de după-amiază, care poate dura între o oră și 3 ore și jumătate. În general, copiii de această vîrstă trebuie să doarmă, în medie, 14 ore pe zi, iar seara la culcare să nu meargă mai tîrziu de ora 21:00. Un copil care se culcă între orele 19-21, ar trebui să doarmă pînă la 6-8 dimineața.

Somnul la copiii între 3 și 6 ani


Majoritatea copiilor pînă la 5 ani își păstrează somnul de după-amiază. După 5 ani, mulți dintre ei renunță la el. Și chiar dacă dorm, reprizele de somn sînt destul de scurte. În general, copiii de 3-6 ani trebuie să se culce între 19-21 și să se trezească în jurul orelor 6-8 dimineața. Ceea ce înseamnă că, per total, la această vîrstă un copil trebuie să doarmă 10-12 ore pe zi.

Somnul la copiii între 7 și 12 ani


În această perioadă, copiii au foarte multe activități: scoală, joacă, lecții, astfel încît timpul de culcare trece de ora 21. Totuși n-ar trebui să se depășească ora 22. Un copil cu vîrsta cuprinsă între 7 și 12 ani ar trebui să doarmă între 10 și 11 ore, însă, în realitate, media este de doar 9 ore, ceea ce nu este tocmai bine pentru buna dezvoltare a copilului.

Somnul la copiii între 12 și 18 ani


Aflați la vîrsta (pre)adolescenței, copiii au nevoie de 8-9 ore de somn pe zi. Totuși, din cauza suprasolicitării la școală sau acasă, mulți dintre ei simt nevoia să doarmă mai mult decît atît. Dupa cum sînt și copii care nu dorm nici măcar cele 8-9 ore recomandate de somn. Dar nici acest lucru nu este normal. Organismul lor este încă în formare, iar privarea de somn le poate dăuna sănătații.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load