Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Sindicatele din România au refuzat oferta Guvernului. Greva din școli continuă

1 iun. 2023,, 07:30   Externe
2133 0

Sindicaliștii din Educație au anunțat continuarea grevei generale a profesorilor, respingînd astfel ultima ofertă, de majorare salarială, înaintată de Guvern.

Executivul le-a propus cadrelor didactice și personalului nedidactic o creștere salarială de 1000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut, urmată de o majorare a salariilor etapizată în următorii trei ani, prin viitoarea lege a salarizării, informează Digi24.ro.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat, miercuri seară, după discuțiile de la Guvern, că ultima ofertă, transmisă în teritoriu în cursul zilei, a fost respinsă de angajații din sistem.

„Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre județene și ale municipiului București ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment am convocat, în regim de urgență, Colegiul liderilor Federației Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum înainte. În momentul de față greva continuă”, a declarat Nistor, citat de News.ro.

La rîndul său, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt (FSLI), Simion Hăncescu, a precizat că, deși oferta Guvernului este un pas înainte, sindicaliștii au respins-o.


„Eu am avut deja ședință cu liderii, liderii județeni au respins oferta, au spus că este un pas împortant înainte. Nu sînt de acord cu eșalonarea pe 3 ani a măririi salariului și cu acea sumă acordată de la 1 iulie, dar au cerut să consulte. Membrii de sindicat vor vedea proiectul de ordonanță mîine și decizia le aparține membrilor de sindicat. Membrii au început greva, ei decid dacă se opresc”, a agirmat Hăncescu.

El a precizat că sindicaliștii au cerut 2.000 de lei net ca majorare salarială anul acesta. Reprezentanții sindicatelor din Învățămînt au precizat că joi vor convoca liderii sindicali pentru a aproba un plafon minim de negociere care va fi prezentat în discuțiile cu Guvernul.

Guvernul le-a propus liderilor sindicali o majorare de 1000 de lei brut la salariile profesorilor, respectiv 400 de lei brut la cele ale personalului nedidactic, plus încadrarea salariului unui profesor debutant cu salariul mediu brut pe economie.

„Majorarea cu 1.000 de lei este un avans, iar începînd din ianuarie 2024 această creștere să se realizeze etapizat în maxim trei ani, cu o creștere anul viitor de 40% din suma rămasă ca diferență din grila actuală și grila viitoare”, a spus premierul Nicolae Ciucă în deschiderea ședinței de Guvern de miercuri.

Executivul anunța că ordonanța de urgență cu măsurile anunțate urma să fie adoptată joi, de 1 iunie.

8
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?